CAMPANIA ȘTIRI POZITIVE. Azurs, ursulețul Liei Pfeiffer, ne îndeamnă să stăm acasă
Toată lumea este sfătuită zilele acestea să stea în casă. Este chiar obligatoriu să facem asta, chiar dacă unii nu iau lucrurile în serios. Azurs, ursulețul Liei Pfeiffer, ne îndeamnă și el să stăm acasă. Lia Pfeiffer are 37 de ani și face jucării. Ea deține Atelierul de Pufoșenii. ȘTIRI PENTRU COPII a vorbit cu ea și a aflat lucruri interesante atât despre Azurs, jucăria cu mască ce spune ”stai acasă”, cât și despre cum a pornit totul.
Poate cel mai interesant aspect al jucăriilor pe care Lia le face este faptul că niciuna nu seamănă cu cealaltă: „Sunt foarte puține care sunt serie, dar acelea sunt gândite de la început ca serie. Cel mai mult îmi place să lucrez pe comandă pentru că fiecare om e diferit și atunci și lucrurile pe care le primește ar trebui să îi fie potrivite”, spune creatoarea de jucării.
Povestea lui Azurs
Să vă facem cunoștință cu Azurs. El este un ursuleț albastru care poartă un tricou pe care are scris „#stauacasă”. A fost creat în ideea de a ni se transmite și altfel acest mesaj important. „Mi se pare că noi toți avem o responsabilitate față de comunitatea în care trăim. Este foarte important cum primești un îndemn. Mi se pare foarte importantă atitudinea. Să fim responsabili și să rămânem acasă. Azi, ca mâine să fie mai bine”, a declarat, pentru ȘTIRI PENTRU COPII, Lia Pfeiffer.
Când Lia scoate în lume câte o pufoșenie, îi prezintă și povestea. Ursulețul Azurs a fost prezentat cu următoarele cuvinte: „E cuminte! E foarte cuminte! Ce-i drept, e obișnuit cu hibernarea, dar asta nu înseamnă că îi e mai puțin ușor să gestioneze situația în care s-a trezit primăvara asta. Iarna a visat frumos, cu zâne și albinuțe. Toamna pare așa departe… Parcă a dormit ani întregi. E mic, dar uneori, când oftează adânc, se simte bătrân”.
Numele pe care acest ursuleț l-a primit are și el o semnificație. Practic, este un joc de cuvinte. „Az” vine de la „azi”, „azur” reprezintă culoarea pe care o are, adică albastru, iar „urs” pentru că este un urs.
Experiențe cu jucăriile copiilor
Deși la prima vedere ai spune că Lia face jucării pentru copii, nu e chiar așa. Majoritatea comenzilor ei vin din partea adulților. „Undeva la 5% din comenzi refac jucării și undeva la 20% din comenzi sunt doar pentru copii. Restul sunt pentru copiii din oamenii mari”, ne spune Lia. Tot ea ne-a povestit două din experiențele cu jucăriile pe care le-a făcut pentru copii. „Am avut un copil care are o formă ușoară de autism și era foarte foarte atașat de un iepuraș care, săracul, era distrus. Nu-l mai recunoșteai. I-am refăcut iepurașul, am căutat luni de zile să fie textura materialului la fel. Obiceiul copilului era să își lovească umărul cu picioarele iepurelui. Și atunci am calculat cu cântarul de bucătărie să îmi dau seama ce greutate trebuie să aibă picioarele. Să fie exact aceeași senzație pe care el o avea înainte.
De cele mai multe ori, nu aspectul e important pentru copii. Am refăcut un ursuleț care nu mai avea urechi. Efectiv erau două ațe în locul urechilor. Pentru că înainte de somn, copilul îi freca urechile. M-am chinuit să găsesc aceeași nuanță de material și mama copilului mi-a zis că nu e problemă. Am făcut un ursuleț de altă nuanță și am zis că dacă chiar nu îi place, mai caut. Copilul a fost super încântat pentru că pe el îl interesa textura urechilor. Că era verde, roșu, nu conta”, ne povestește Lia Pfeiffer.
Cum a apărut acest atelier?
Am vrut să aflăm de unde a pornit această poveste cu Atelierul de Pufoșenii. Lia ne-a spus că a fost angajată nouă ani ca web designer. Îi plăcea mult să facă asta până în 2010 când a venit criza. Jobul ei perfect s-a transformat în ceva sec și avea proiecte la care nu își dorea neapărat să lucreze. „Din 2010 până în 2012 nu am avut niciun proiect pe care să îl scot în lume și să fiu mândră de el”, spune Lia. În 2012 și-a dat demisia și a lucrat de acasă timp de un an tot în web design.
„După un an de zile mi-am dat seama că îmi place foarte tare să meșteresc chestii pentru prieteni. Îmi plăcea și înainte numai că niciodată nu am avut timp. Rămânând acasă, fiind propriul meu șef, m-am apucat de meșterit diverse. N-am crezut niciodată că eu o să ajung să cos. În contextul în care până în 2012 eu nu am cusut nici măcar o pereche de șosete. Nici acum nu îmi place să cos. Acțiunea în sine nu pot să zic că îmi provoacă o plăcere extraordinară, că mă relaxează. N-am simțit niciodată treaba asta.
În schimb, îmi place foarte tare finalul. De obicei la final montez ochii sau gura sau expresia. Ultimele operațiuni. Și se uită înapoi la tine o chestie. Și atunci e fain. Se uită la tine cu ochii ăia nevinovați și atunci nu mai contează că m-am împuns de șapte ori în deget. Mi-e drag de toate. Mi-am promis să nu las să plece nimic din atelier fără să fiu capabilă să-l scot în lume și să zic „mi-e drag de el”. Exact chestia pe care nu mai reușisem să o fac la job”, povestește Lia Pfeiffer.
[foogallery id=”15007″]