CAMPANIA ȘTIRI POZITIVE. Ateliere Fără Frontiere donează 105 calculatoare elevilor din Timiș
Campania știri pozitive. Ateliere Fără Frontiere donează 105 calculatoare elevilor din Timiș rămași fără acces la educație după închiderea școlilor. Donație consta în 105 calculatoare recondiționate, în cadrul proiectului Solidaritate pentru educație digitală. Ele vor ajunge la elevii din familii fără posibilități materiale din 7 localități din județul Timiș.
Peste 100 de calculatoare pleacă către elevii defavorizați
Proiectul lansat de Ateliere Fără Frontiere vine în sprijinul elevilor din medii defavorizate care, odată cu suspendarea cursurilor din cauza răspândirii noului coronavirus, nu-și pot continua parcursul educațional. In casele lor nu există calculatoarele necesare accesării cursurilor și resurselor online pregătite de cadrele didactice.
Ca partener în proiectul Solidaritate pentru educație digitală, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a identificat 7 unități școlare din județ. Acestea vor prelua calculatoarele donate de Ateliere Fără Frontiere cu sprijinul financiar al Kaufland România. Ei le vor oferi mai departe elevilor care au nevoie de acestea. După reluarea cursurilor, echipamentele IT vor fi folosite la dotarea laboratoarelor de informatică din aceste școli.
Cele 105 calculatoare ajung la începutul acestei săptămâni la Școlile Gimnaziale din Izvin, Uivar, Sînandrei, Teremia Mare, Foeni, Sacoșu Turcesc și la Școala Gimnazială nr. 27 din Timișoara. Ele au fost recondiționate, curățate și pregătite spre a fi folosite la lecții de o echipă formată din persoane vulnerabile, excluse și marginalizate angajate într-un parcurs de reintegrare socio-profesională în atelierulreconect al organizației neguvernamentale.
Kaufland se implică
„Toți copiii au dreptul la educație, indiferent de mediul din care provin. Noi, la Kaufland, ne implicăm constant în asigurarea de șanse egale și acces la resurse. De peste 3 ani, alături de Ateliere Fără Frontiere dotăm școlile din țară cu echipamente IT recondiționate. Acum calculatoarele ajung în casele copiilor, pentru ca aceștia să-și poată continua studiile online, alături de colegi. Considerăm că acest proiect este un exemplu de colaborare dintre societatea civilă, autorități locale și mediul privat și lucrând împreună putem face o schimbare în bine”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager al Kaufland România.
La rândul său, Damien Thiery, Director General al Ateliere Fără Frontiere, spune că: „Educația online implică costuri pe care cele mai sărace familii din România nu și le pot permite. Astae înseamnă că acei copii care deja erau defavorizați, acum riscă să fie din nou excluși. Tocmai de aceea apreciem reacția rapidă a Kaufland România și a ISJ Timiș. S-au mobilizat și au sprijinit acest proiect prin care ajutăm peste 100 de elevi să-și continue educația.”
Solidaritate pentru educație digitală
Solidaritate pentru educație digitală este un proiect dintr-un lung șir de inițiative ale Ateliere Fără Frontiere dedicate reducerii decalajului informatic dintre zonele rurale și cele urbane, asociația donând până în prezent peste 16.000 de calculatoare recondiționate către școli, organizații non-profit și instituții publice sociale pentru implementarea de proiecte educaționale ai căror beneficiari sunt tineri și copii din comunități defavorizate.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa. Sunt 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 127 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. In 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.
Despre Ateliere Fără Frontiere
Ateliere Fără Frontiere este o organizație non-profit pentru reintegrarea socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate, parte din SOS Group – International action, o rețea globală ce lucrează pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Ateliere Fără Frontiere a creat 3 întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – reconect, remesh și ferma bio&co. Oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare.