De mâine, elevii din Timiș trec la treabă. Online!
De mâine, elevii din Timiș trec la treabă. Online! Da, ei nu vor lenevi și nici nu vor avea vacanță permanentă în perioada următoare. Pentru că profesorii din județ au pus la cale un plan de “activare” a copiilor.
Întreg corpul profesoral este preocupat de continuitatea activităților instructiv-educative. De aceea, școlile din Timiș au accesat nenumărate resurse educaționale online. Prin intermediul acestora se vor desfășura lecții de la distanță, dar aproape de copii.
Însă, mai presus de orice este starea de bine a copiilor și dorința noastră este ca în această perioadă în care ei stau acasă, starea lor emoțională să nu fie afectată major. De aceea, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a propus profesorilor consilieri și profesori logopezi să gândească activități specifice. Aceștia au răspuns pozitiv.
Astfel, în intervalul 16.00-18.00, vor desfășura activități online cu copiii. Vom reveni cu amănunte imediat ce acestea vor fi comunicate de Inspectoratul Școlar Timiș.
Activități și pentru copiii cu cerințe speciale
Instituțiile de învățământ special și special integrat din Timiș se alătură demersului. Ele vor ține legătura desfășurând diverse activități cu caracter terapeutic și instructiv-educativ cu copiii cu cerințe educaționale speciale, în sistem e-learning.
De asemenea, postul Europa Nova pune la dispoziție zilnic o oră în care cadrele didactice vor desfășura lecții pentru copiii din satele mai izolate, în care este posibil să nu aibă acces la internet.
Alte platforme
Am mai scris despre platformele online pe care le puteți folosi pentru cursuri in aceasta perioada. Primăria Capitalei a lansat o nouă platformă dedicată elevilor bucureșteni. Primarul general al Municipiului București a oferit pe pagina sa de Facebook mai multe detalii. „În prezent, platforma oferă peste 2000 de ore de învățare, din 10 domenii diferite, în mediul online. Găsiți aici articolul despre MyBac, platforma care te va ajuta să treci examenul de Bacalaureat. Începând cu data de 16 martie, începe emisiunea „Teleșcoala”, dedicată celor care vor susține în acest an capacitatea sau bacalaureatul. Detalii aici.