De la cititori – Fortnite, jocul mai multor generații
Daria este cea mai nouă colaboratoare ȘTIRI PENTRU COPII. Are 11 ani, este elevă în clasa a V-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara și e un copil cool. Citește, se informează, face sport – practică scrimă, iar despre asta vom mai povesti pe site-ul nostru. Dar cel mai mult și mai mult o pasionează matematica. Pentru articolul de mai jos s-a documentat serios, ca un ziarist adevarat. A vorbit cu colegii, s-a informat, și, nu în ultimul rând, a ținut cont de propria experiență cu acest joc extrem de îndrăgit de copii – Fortnite, jocul mai multor generații.
Invazii de zombii și monede virtuale
Pe data de 21 iulie 2017 Fortnite a fost lansat de către compania Epic Games. În versiunea 0.4 a fost lansat Save the world (Salvează lumea), un mod de joc. De-abia în 27 octombrie același an a fost lansat modul bine cunoscut Battle Royale (Bătălia regală). În acesta au existat în total 11 sezoane, până acum. Modul de joc Save the world este partea contra cost a Fortnite, dar doar începând cu sezonul 2. Include și skinuri (caractere) dar și acestea trebuie să fie plătite înainte.
Există și o monedă in game (în joc) ce se numește Vbucks. 45 de lei sunt echivalentul a 1.000 de Vbucks.
Varianta Save the world este aceea în care are loc o invazie zombii (un zombie este un om mort revenit la viață) și trebuie să te lupți cu aceștia, iar Battle Royale este format de o arenă în care intră 100 de jucători luptându-se între ei în timp real.
Un joc pentru toate vârstele
Acest joc este foarte apreciat de către jucători de toate vârstele: adulți, copii, adolescenți și chiar și câțiva pensionari. Problema este că jocul ajunge să dea dependență și ar trebui să ne jucăm cu o anumită limită de timp.
În modul de joc Battle Royale există și minigame-uri cum ar fi: Team rumble, Bounty și mai multe joculețe mult mai scurte decât varianta standard a Battle Royale-ului.
Bătaie și creativitate
În Fortnite nu e vorba doar de bătaie ci și despre creativitate. În modul de joc Creative poți construi, te poți întrece cu prietenii, poți face parkour, un sport în care sari peste clădiri.
Fortnite având mai multe nivele, poți să te joci de-a v-ați ascunselea și mult mai multe lucruri decât cele pe care le-am menționat.
Compania Epic Games se asigură că nimeni nu se plictisește jucând Fortnite. Ei au introdus un lucru în jocul lor ce nimeni nu a mai implementat într-un joc de tip Battle Royale până acum – construitul.
Cel mai distractiv factor de joc este acela că noi jucătorii putem construi pentru a ne apăra de gloanțele inamicului. Există 4 feluri de construcții: conurile, pereții, scările și podelele.
Jucători profesioniști la nivel mondial
Gaming-ul a ajuns cunoscut la nivel mondial, ceea ce înseamnă că multe persoane trăiesc din practicarea jocului la un nivel profesionist. Ei înregistrează ceea ce fac și postează aceste înregistrări pe internet. Aceștia câștigă bani din monetizare, din sponsori și din turneele ce sunt organizate și unde se joacă aceste jocuri. Fortnite a ajuns ajuns așa de cunoscut încât până acum au avut loc peste 10 turnee mondiale ce au avut premii mari în bani.
Fortnite se poate juca pe toate platformele ce au fost create în 2017 în afară de telefoanele Huawei. Adică: Ps4, Xbox 360 , Xbox one, Xbox one x, Xbox one xs, Xbox one xs pro, toate telefoanele Samsung și iPhone create cel mai devreme în 2017 și pe majoritatea calculatoarelor și laptopurilor create după 2017 inclusiv.
Ultimul subiect pe care îl voi dezbate este acela despre evenimentele ce au loc în Fortnite. Aceste sunt diferite acțiuni live ce au un anumit storyline, adică o poveste în spatele lor. De obicei acestea au loc la sfârșit de sezon.
Distractiv, dar cu măsură
Din punctul meu de vedere, acest joc este foarte distractiv și datorită faptului că mă pot juca și cu prietenii mei și că pot comunica cu ei prin aplicație. Vi-l recomand cu mare încredere, dar cu măsură.