Igiena este foarte importantă pentru toată lumea fie că vorbim de adulți, fie că vorbim de copii. Chiar dacă acasă totul este așa cum trebuie să fie de cele mai multe ori, știm cu toții că situația nu este aceeași în unele școli. Copiii își petrec o mare parte din timp la școală. Normal ar fi să aibă condiții de igienă optime. Nu e așa. Elevii din 1000 de școli sunt nevoiți să iasă afară pentru a merge la toaletă. Domestos și Crucea Roșie Română consideră că accesul la toalete curate este un drept pentru copii, nu un privilegiu. Proiectul pe care aceștia l-au construit se numește „Dreptul la toalete”. ȘTIRI PENTRU COPII a obținut în exclusivitate un interviu cu Camelia Pop, brand manager Domestos & Savo South Central Europe.
ȘTIRI PENTRU COPII: Cum a luat naștere proiectul „Dreptul la toalete”?
Camelia Pop: Proiectul “Domestos susține igiena în școli” a apărut acum 5 ani, din dorința noastră ca brandul Domestos să fie un actor activ și responsabil în societate. Să se implice într-o cauză importantă, legată firesc de igienă. Am ales să ne implicăm în igienizarea toaletelor din școli dintr-un motiv evident, pentru că era și este încă o nevoie reală. Toaletele insalubre sau improvizate nu trebuie să mai existe,. Credem că accesul la toalete curate și decente este un drept, nu un privilegiu. De aceea, prin această campanie contribuim nu doar la igienziarea grupurilor sanitare, ci chiar modernizăm sau construim toalete acolo unde este nevoie. Începând cu această ediție, implementăm proiectul alături de partenerul nostru, Crucea Roșie Română.
ȘTIRI PENTRU COPII: Pe ce perioadă se desfășoară campania? În ce stadiu se află ea acum?
Camelia Pop: Această ediție a campaniei a început în octombrie 2019, prin lansarea invitației tuturor școlilor de a se înscrie online pentru una dintre cele 3 categorii disponibile. Igienizare, modernizare sau construcție grup sanitar, acolo unde este necesar. Înscrierile sunt în continuare deschise aici: https://www.domestos.com/ro/dreptul-la-toalete.html. La fiecare trei luni, Crucea Roșie selectează școlile care vor primi sprijin pentru lucrări de construcție a grupului sanitar, dar și pentru modernizare sau igienizare. Astfel, în ianuarie, conform calendarului anunțat, a fost selectată școala „Nicu Albu” din Piatra Neamț, unde grupul sanitar va fi renovat, dar și 25 de unități de învățământ care vor beneficia de produse de curățenie. În plus, în urma unei donații suplimentare de 15,000 euro din partea Domestos, Crucea Roșie Română a demarat deja de la finalul anului trecut procesul de amenajare a unui grup sanitar în școala din Podișor, județul Giurgiu.
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce școli fac parte din această campanie?
Camelia Pop: În campanie se poate înscrie orice unitate de învățământ, care poate aplica pentru una dintre categoriile disponibile. Pentru construire grup sanitar, acolo unde este necesar, pentru modernizare grup sanitar existent sau pentru produse de curățenie. În primii patru ani ai campaniei “Domestos susține igiena în școli”, peste 45,000 de copii au beneficiat de condiții mai bune în unitățile sanitare. Domestos a donat fonduri de peste 60.000 euro pentru renovarea toaletelor din școlile și grădinițele din România, precum și produse Domestos pentru igienizarea acestora. Prin contribuția de anul acesta, Domestos a dublat suma, ajungând la 120.000 de euro.
ȘTIRI PENTRU COPII: Câte școli vor beneficia de acest proiect?
Camelia Pop: În acest an, avem în plan dotarea efectivă a două școli cu grupuri sanitare și modernizarea toaletelor în alte două instituții de învățământ. 100 de școli vor primi produse de curățenie Domestos. Lor li se adaugă încă o școală pentru care Domestos a oferit o sponsorizare suplimentară de 15,000 euro pentru construire grup sanitar.
ȘTIRI PENTRU COPII: Cum vor fi ele selectate? După ce criterii?
Camelia Pop: Partenerul nostru, Crucea Roșie Română, gestionează atât fondurile de la Domestos cât și donațiile. Ei selectează unitățile în funcție de prezentările făcute la înscriere, fotografiile care ilustrează situația, iar apoi verifică la fața locului informațiile prezentate.
ȘTIRI PENTRU COPII: Știți care este numărul școlilor unde copiii sunt nevoiți să iasă afară pentru a merge la toaletă?
Camelia Pop: Din datele comunicate până acum de autorități, este vorba de aproximativ 1,000 de unități de învățământ în această situație.
ȘTIRI PENTRU COPII: Am văzut că se pot face și donații. Care este procedura și cine poate dona?
Camelia Pop: Domestos și Crucea Roșie Română fac un apel public pentru donații către toate persoanele fizice și juridice care își doresc să contribuie la această cauză. Să nu mai existe nici o unitate de învățământ cu toalete în curte și condiții precare de igienă. Donațiile se pot face direct pe www.crucearosie.ro sau în contul RO61BRDE410SV36413364100, deschis la BRD Agenția Piața Romană. Crucea Roșie Română va gestiona fondurile și va coordona întreg procesul. De la autorizările necesare până la instalarea efectivă și punerea în funcțiune a grupurilor sanitare.
ȘTIRI PENTRU COPII: Vă gândiți ca pe viitor să mai faceți campanii pentru copii?
Camelia Pop: Domestos susține importanța igienei, atât în școli cât și acasă. Copiii prezintă un risc crescut de a contracta diferiți viruși. Deși au un sistem imunitar puternic, e foarte important să îi poți proteja de boli ce le pot pune sănătatea în pericol. Produsele Domestos ajută în lupta contra virușilor și pentru a proteja sănătatea întregii familii. Vom continua această campanie, ai cărei beneficiari direcți sunt copiii, care se bucură de mult mai mult decât accesul la toalete decente și curate. Li se protejează demnitatea și, prin respectarea standardelor înalte de igienă, sunt feriți de boli.
[foogallery id=”13203″]