„Clar pentru copii” – Ce condiții trebuie să îndeplinească copiii ca să primească ochelari gratuit
Unul dintre cele mai importante simțuri ale omului este vederea. Problemele de vedere trebuie tratate, mai ales dacă vorbim despre copii. Costurile pentru rezolvarea acestor probleme pot fi destul de ridicate, iar mulți nu își permit. Primăria Capitalei vine în ajutorul lor cu „Clar pentru copii”, un proiect dedicat copiilor din Municipiul București.
Primarul General, Gabriela Firea a explicat scurt și pe înțelesul tuturor ce presupune acest proiect și cui se adresează: „Beneficiarii proiectului vor fi copiii din Municipiul Bucureşti, cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani, care au o recomandare în acest sens de la medicul specialist. Pe lângă marile proiecte iniţiate în mandatul meu, am demarat, încă din primii ani, o categorie aparte de investiții: investițiile în oameni, mai ales cei aflați în situații speciale. Continuăm aceste programe, în ciuda dificultăților financiare pe care le avem, şi venim cu un nou proiect cu impact asupra calităţii vieţii şi asupra sănătăţii copiilor din Capitală – CLAR pentru COPII – decontând contravaloarea unei perechi de ochelari, în limita a 500 de lei”.
Așadar, copiii din București care au probleme de vedere vor primi un sprijin financiar de la primărie. Acesta este în valoare de 500 de lei. Sprijinul este oferit o singură dată, pentru achiziționarea unei perechi de ochelari. Dacă ochelarii cumpărați sunt mai scumpi, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) va deconta suma maximă de 500 de lei. În cazul în care ochelarii costă sub 500 lei, evident, ASSMB va deconta întreaga sumă.
Ce condiții trebuie îndeplinite?
Pentru a beneficia de acest sprijin, trebuie respectate două condiții. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune care sunt. „Clar pentru copii” este un proiect dedicat copiilor din București. Deci, în primul rând, domiciliul stabil sau viza de reședință trebuie să fie în Municipiul București cu cel puțin șase luni înainte de a depune cererea. Cea de-a doua cerință este ca cel care face cererea să aibă o recomandare medicală de la medicul specialist/primar.