E joacă sau e serios? Încep înscrierile în „De-a arhitectura în școala mea”
Design-ul pe care îl are o școală – sălile de clasă, spațiile comune – este foarte important pentru copii. El influențează modul în care aceștia se simt când vin la ore, dar și cum învață. E simplu: dacă îți place un loc, te simți bine acolo. Cu atât de mult acces la informații din toată lumea, e firesc ca și copiii să aibă alte așteptări de la cum ar trebui să se prezinte școala în care învață. În anul școlar 2020 – 2021 elevi din mai multe orașe au ocazia să se implice direct ca să îmbunătățească aspectul fizic al școlii lor, după cum își doresc cu ajutorul Asociației De-a Arhitectura care a anunțat că Încep înscrierile în „De-a arhitectura în școala mea”.
Acest program educațional se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 12 – 18 ani. Adică de la clasa a VI-a până la clasa a XI-a. Timp de un an școlar, elevii vor descoperi și vor dezvolta un mod de gândire și de abordare specific arhitecților și designer-ilor. Acesta poartă numele de „design thinking”.
Folosind acest mod de gândire, ei vor face propuneri concrete cu privire la cum își pot îmbunătăți școala sau liceul. Folosindu-se de creativitate, simț practic și cunoștințele lor de la diverse materii, copiii vor schimba în bine spațiul pe care îl folosesc zilnic, adică școala. Alături de ei va fi un arhitect și un profesor coordonator.
Elevii, personajele principale ale proiectului
„În ultimii 20 de ani demersurile internaționale despre clasele și școlile viitorului au generat inițiative în sensul implicării elevilor în adaptarea spațiului școlii, pentru a deveni el însuși un instrument de educare. Programul educațional «De-a arhitectura în școala mea» se numără printre puținele acțiuni de acest fel din România, unde 80% dintre școli sunt construite înainte de 1970 și doar 2% după 1990. Elevii, utilizatorii de zi cu zi ai acestor școli, sunt cei mai în măsură să ne informeze despre cum și-ar dori să fie școala care să-i pregătească pentru viață”, spune arhitectul Mina Sava, președinte al Asociației De-a Arhitectura și coordonator al programului.
Asociația De-a Arhitectura oferă asistență și finanțare parțială pentru cinci școli / licee din: București, Cluj, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Timișoara. La acest program se pot înscrie și școlile din zonele rurale învecinate cu aceste orașe. Suma maximă pe care o oferă asociația este de 12.000 lei per școală/liceu. Înscrierile se fac de către profesorul care vrea să coordoneze proiectul sau de către dirigintele clasei. În program poate participa o clasă întreagă sau un grup de maxim 25 de elevi de mai multe vârste, din clase diferite.
Calendarul proiectului „De-a arhitectura în școala mea”
Înscriere clase: 5 februarie – 31 martie 2020
Evaluarea aplicațiilor și vizitele la școli/licee preselectate: 1 aprilie – 30 aprilie 2020
Comunicarea rezultatelor selecției și semnarea acordului de parteneriat cu școlile/liceele selectate: 4 – 30 mai 2020
Atelier gratuit cu toți profesorii din școlile/liceele selectate pentru anul școlar 2020-2021 și cu arhitecții cu care aceștia vor face echipă: începutul lunii septembrie 2020
„De-a arhitectura în școala mea”: septembrie 2020 – mai 2021
Implementare soluții finanțate: iunie – octombrie 2021
Cei interesați pot consulta și se pot înscrie aici. Pentru mai multe detalii legate de acest program, asociația poate fi contactată la adresa de e-mail office@de-a-arhitectura.ro.