Semnal de alarmă în Neamț. Copiii renunță la școală
Semnal de alarmă tras în județul Neamț. Copiii renunță la școală din ce în ce mai mult. În anul școlar care vine vor fi cu 49 de clase mai puține. Situația cea mai dramatică este la liceu. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț, Mihai Obreja a spus, vineri, într-o conferință de presă, că în anul școlar 2021 – 2022 se preconizează că numai în sistemul liceal vor fi cu 800 de elevi mai puțin, comparativ cu anul școlar actual.
În anul școlar care vine, din cauza lipsei de copii, nu vor mai fi formate 10 clase în învățământul preșcolar. Și învățământul primar are de suferit deoarece nu vor mai fi formate 17 clase. Nici la gimnaziu situația nu este mai bună pentru că nu vor fi alcătuite 14 clase. În ceea ce privește școlile profesionale, nu se vor înființa două clase.
Această situație este una îngrijorătoare. Mai mult, în anul școlar 2021 – 2022 numărul claselor din învățământul liceal vor scădea substanțial. Dacă în anul școlar care urmează nu se vor forma șase clase, în anul 2021 – 2022 nu vor mai putea fi constituite aproximativ 30 de clase.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț are o explicație pentru această situație: tot mai mulți copii pleacă în străinătate. Alte cauze ar fi legate de situația financiară precară și, implicit, de scăderea natalității.
Abandonul școlar în România
ȘTIRI PENTRU COPII vă prezintă câteva informații legate de acest fenomen ce afectează și țara noastră, abandonul școlar. Conform unui raport al Eurostat, România este în topul țărilor în ceea ce privește abandonul școlar. În 2018, în țara noastră s-a înregistrat o creștere a abandonului școlar de 16,4%. Nu cu mult înaintea noastră se aflau Malta cu un procent de 17,5% și Spania cu 17,9%.
Acestea nu sunt singurele țări care au de-a face cu abandonul școlar. Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene se confruntă cu această problemă. Excepție fac Cehia, Slovacia și Suedia. Vestea bună este că în comparație cu alți ani, rata abandonului școlar în România a scăzut. În 2017 spre exemplu, procentul a fost de 18,1%.