Polonia – pistă de biciclete unică în lume: acumulează energie solară ziua şi generează lumină noaptea
Polonia – pistă de biciclete unică în lume. Cea mai strălucitoare pistă de biciclete se găsește în Polonia şi este alimentată în totalitate cu energie solară. Acum se poate circula pe bicicletă şi noaptea. Iată de unde a pornit ideea.
Bicicleta este unul dintre cele mai ecologice mijloace de transport. Ce facem insă cand vrem să ne plimbăm pe bicicletă noaptea şi nu vedem? Polonia a găsit cea mai bună soluţie pentru a preveni accidentele. Recent, s-a inaugurat o pistă solară pentru biciclişti. Arată fantastic şi este “eco-friendly”. Poate rezista până la 10 zile şi este total ecologică.
Pista de bicicletă luminată se găseşte în nordul Poloniei, în zona Lidzbark Warminski, şi a fost creată de TPA Instytut Badań Technicznych Sp. z o.o. Este făcută dintr-un material sintetic care acumulează energie solară si generează lumină. ”Materialul folosit de noi oferă lumină suficientă și reacumulează mereu energia în timpul zilei. O stochează și o utilizează seara”, a declarat Igor Ruttmar, președintele TPA și inițiatorul proiectului pentru understandingcompassion.com
Conceptul seamană cu cel Starry Night din Olanda, unde sunt folosite LED-uri, dar este 100% dependent de soare. Cei care au venit cu ideea spun că doresc prevenirea accidentelor şi protejarea mediului. ”Sperăm că traseul luminat pentru biciclete va ajuta la prevenirea accidentelor. Este o problemă aici în Polonia, în special în zonele mai îndepărtate de orașe” , explică Igor pentru aceeași sursă.
În Marea Britanie există piste luminate cu led-uri încă din 2013, dar cea din Polonia este unică în Europa. Ce părere aveţi? ȘTIRI PENTRU COPII vă aduce mereu cele mai noi informații din era tehnologiei și vă învață zilnic despre ecologie. Puteţi citi aici ultimul articol despre un concurs pentru toţi elevii de gimnaziu organizat în România.