Gest extrem. Un copil de 12 ani s-a aruncat de la fereastra școlii
Gest extrem și trist la Constanța, marți dimineață. Un copil de 12 ani s-a aruncat de la fereastra școlii. Poliția investighează cazul, fiind bănuieli că acesta era victima bullying-ului (hărțuirii).
UPDATE. Din primele investigații ale oamenilor legii, se pare că elevul ar fi recurs la acest gest extrem pe fondul unor probleme în familie. În continuare însă, problema copiilor hărțuiți în școlile din România, rămâne de actualitate.
UPDATE. Pe lângă Poliție și Inspectoratul Școlar care fac propriile anchete, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-a autosesizat și a trimis specialiștii la școală și la părinții copilului. Echipa a purtat discuții inclusiv cu vecinii.
DGASPC Constanța monitorizează cazul și, împreună cu organele de cercetare și reprezentanții liceului, încercând să afle ce anume l-a determinat pe adolescent să facă un astfel de gest.
Incidentul a avut loc fix înainte de începerea cursurilor. ”Un elev de clasa a VI-a de la Liceul Teoretic G. Călinescu Constanța s-a aruncat de la o fereastră de pe holul instituției (etaj 2) în această dimineață. În prezent, echipajele SMURD sunt la fața locului, alături de reprezentanții ISJ”, au informat reprezentanții instituției. Copilul a fost transportat la Spitalul Județean Constanța cu multiple traumatisme, dar conștient. În cauză, Poliția a deschis o anchetă și efectuează investigații pentru a afla de ce a recurs copilul la gestul extrem. Conform celor mai recente cercetări, 75% dintre elevi sunt victimele bullying-ului.
Statistici de speriat
”În 10 minute, un copil poate să își piardă încrederea în sine și în ceilalți, iar consecințele pe termen lung asupra dezvoltării emoționale și integrării sociale să fie extrem de grave”, notează psihologii Organizației Salvați Copiii România.
În acest sens, statisticile oferite de organizație, despre care ȘTIRI PENTRU COPII a scris și în trecut, sunt alarmante. La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport al Organizației Mondialea Sănătății (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.
Cele mai noi date procesate la nivelul Ministerului Educației Naționale (MEN) pentru anul școlar 2014-2015 vorbesc despre 18.783 de cazuri de violență la nivel național.
Concret, 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi. Alți 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi. Un copil din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.