Noul iPhone ar putea avea încărcător de Android. Această schimbare ar reduce deșeurile electronice
Noul iPhone ar putea avea încărcător de Android. Asta nu pentru că Apple și-ar dori acest lucru, dar compania ar putea fi forțată de o lege a Parlamentului European. Aceasta prevede ca toate telefoanele mobile care se vând pe piața europeană să aibă același tip de încărcător. Astfel s-ar reduce deșeurile electronice. Vă povestim acest lucru pentru că știm că mulți dintre voi aveți un smartphone, subiect despre care am scris aici.
Nu e o idee nouă. De doi ani Comisia Europeană a anunțat că vrea standardizarea (unificarea) încărcătoarelor de telefoane mobile. A fost făcut chiar și un studiu în acest sens, pentru a estima costurile şi beneficiile standardizării încărcătoarelor de telefoane mobile. Apoi s-a luat în calcul și faptul că, prin toate mijloacele, oamenii trebuie să reducă deșeurile electronice. Acestea sunt considerate extrem de poluante pentru natură. Potrivit estimărilor Parlamentului European, încărcătoarele vechi produc în fiecare an circa 51.000 de tone de deșeuri electronice.
În final, s-a decis ca în Uniunea Europeană încărcătoarele telefoanelor mobile să fie toate la fel, adică USB – C, așa cum au de exemplu telefoanele Samsung și Huawei, ca să dăm numai două exemple.
ȘTIRI PENTRU COPII a aflat că parlamentarii europeni au discutat despre acest subiect recent, urmând să voteze legea în curând. După aceea, ca să intre în vigoare, legea mai are nevoie de avizul Consiliului European.
Apple – singura companie afectată
Singura companie care ar fi serios afectată de această lege e Apple. La iPhone încărcarea bateriei se face cu un încărcător dedicat, numit “Lightning”. Acesta este folosit pentru alimentarea tuturor modelelor de iPhone și pentru modelele noi de iPad, fiind de asemenea și conector pentru căștile cu fir folosite pe aceleași dispozitive. Însă, Apple folosește deja USB-C pentru ultimele generații de MacBook-uri, încă de acum cinci ani.
Acum Apple va trebui să decidă dacă va realiza încărcătoare diferite doar pentru telefoanele care se vor vinde în țările din Uniunea Europeană sau la nivel global. Avantajul este că telefoanele Apple ar putea fi alimentate cu încărcătoare Android sau de alte device-uri.