In sfârșit! Parlamentul britanic a aprobat ieșirea din Uniunea Europeana pe 31 ianuarie 2020
De trei ani Uniunea Europeană așteaptă să vadă ce va face Marea Britanie. Va rămâne sau nu membră in UE ? Si daca nu, in ce condiții va iesi ? Iată că în seara aceasta, în sfârșit, Parlamentul britanic a aprobat ieșirea din Uniunea Europeana pe 31 ianuarie 2020
Membrii Camerei Comunelor (o parte a Parlamentului britanic) au aprobat cu 330 de voturi pentru şi 231 voturi contra legea privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, ”Este timpul ca Brexitul să fie realizat. Această lege face acest lucru”, a declarat ministrul britanic responsabil de Brexit, Stephen Barclay. Legea mai trebuie aprobată de cealaltă parte a Parmanetului – Camera Lorzilor.
Ce este Brexitul?
Termenul se refera la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeana – BREXIT, un joc de cuvinte între Britania (BR) și EXIT (n.r. ieșire)
Pe 23 iunie 2016, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK) a avut loc un referendum cu privire la apartenența acesteia la Uniunea Europeană. Rezultatul final al referendumului, anunțat la 24 iunie 2016, a fost de 51,9% din voturi în favoarea ieșirii din UE și 48,1% din voturi pentru rămânerea Marii Britanii în cadrul UE. Acest lucru nu s-a intamplat până în prezent pentru că politicienii britanici nu s-au putut pune de acord.
Pro şi contra
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este membru UE din 1973. In acest timp s-a bucurat de numeroase avantaje. Din acest motiv nu toți britanicii sunt de acord cu pierderea statutului de cetățean al Uniunii Europene. Pe de altă parte, politicienii pro-Brexit spun că ieşirea din UE va diminua imigraţia ilegală. Se va diminua, spun ei, presiunea pe sistemul de ajutoare sociale, că va fi eliminată birocraţia, iar bugetul de stat va fi mai generos pentru că vor înceta contribuţiile la bugetul european.