Cum va fi făcută mâncarea viitorului? Nu o să ghiciți, deci vă spunem noi. Va fi din aer!
E absolut incredibilă cea mai nouă descoperire a oamenilor de știință finlandezi. Ei au anunțat invenția mâncării viitorului. Este o proteină din… aer. Oamenii de știință au inventat o nouă proteină. Aceasta nu are gust, ceea ce este bine, deoarece, astfel, ea poate fi folosită în orice aliment.
Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi, care reprezintă o parte importantă din componența celulelor, mușchilor și țesuturilor. Astfel, proteinele nu trebuie să lipsească din alimentație, fiind foarte importante pentru funcționarea corectă a oricărui organism. Cel mai adesea, găsim proteine în carne, dar și în fulgii de ovăz, în soia, în lactate sau în avocado.
Întreaga poveste a pornit dintr-o fabrică de lângă Helsinki care a atras investiții de 5,5 milioane de euro. Cu această sumă de bani, fabrica Solar Foods și-a extins cercetările, iar acum, cercetătorii de aici au anunțat că au produs mâncarea viitorului.
Ideea de proteină „din aer” nu este la prima testare. Ea a fost dezvoltată inițial pentru industria spațială, în anii 60 ai secolului trecut.
Costurile pentru producție ar putea fi aproximativ egale cu cele pentru producția de soia.
Cum se produce proteina din aer? Nu e ceva prea complicat. ȘTIRI PENTRU COPII vă explică. Totul începe cu descompunerea apei în oxigen și hidrogen. Această descompunere chimică poartă numele de electroliză. Ulterior, hidrogenul obținut este îmbinat cu minerale și cu dioxid de carbon din aer. Ele sunt „hrănite” de bacterii din sol și astfel se produce această proteină.
În 2025 s-ar putea să înceapă efectiv producția
Această mâncare a viitorului, proteina fără gust și „din aer”, se va produce într-o fabrică. Directorul companiei de unde a pornit întreaga poveste, Pasi Vainikka, este încrezător. El spune că dacă totul merge conform planului fabrica va avea producție în 2025. „Până acum ne ducem destul de bine. Odată ce am extins fabrica din prima, adăugând reactoare (pentru a fermenta proteine) și luând în considerare îmbunătățirile uimitoare ale altor tehnologii curate, cum ar fi energia eoliană și energia solară, credem că putem concura cu soia, încă din 2025”, a declarat Pasi Vainikka pentru BBC.