Pentru unii dintre copiii din România, la noapte vine iar Moș Crăciun
Pentru unii dintre copiii din România, la noapte vine iar Moș Crăciun. Au fost ei oare mai cuminți decât ceilalți? Noi nu știm. Dar știm că azi e Ajunul Crăciunului pe stil vechi.
ȘTIRI PENTRU COPII a mai scris despre tradițiile de Crăciun. Sunt, conform statisticilor, aproximativ 1.000.000 de români care țin sărbătorile după vechiul calendar, cel iulian. Acesta are un decalaj de 13 zile față de actualul calendar folosit de toată planeta, cel gregorian.
Sârbi, ucraineni, basarabeni, macedoneni, armeni sau ruși lipoveni celebrează Crăciunul pe rit vechi.
În așteptarea Crăciunului, sârbii din Banat pregătesc un mare foc în curțile bisericilor, eveniment la care se adună toată comunitatea. Se arde lemnul unui stejar tânăr – bandjak.
”Acest lemn tânăr îl simbolizează pe Iisus Hristos şi intrarea Lui în lume, în inima şi-n casa noastră. Iar fapta arderii badnjak-ului reprezintă căldura iubirii lui Hristos. În al doilea rând, badnjak-ul aminteşte de lemnul pe care l-au adus păstorii în peştera cea rece şi pe care l-a aprins Iosif pentru a-l încălzi pe Fiul Domnului, abia născut”, se arată în enciclopedia bănăţeană Banaterra.
Tradiții urmate cu strictețe
În mai toate familiile, mamele prepară o prăjitură aparte, Cesnica (n.r. un fel de baklava cu multă nucă și sirop de zahăr, în care se ascund bănuți). Cel care va găsi bănuțul va avea noroc tot anul. Se prepară plăcinta cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an să fie dulce şi blând.
Sârbii din Banat spun să în prima zi de Crăciun, primul om care intră în casă trebuie să fie un bărbat tânăr. Acesta se numeşte ”polozainik” şi va fi întâmpinat cu daruri și cu urarea ”Sretan Bozic!” ( Crăciun fericit!).
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi are 96 de ani în România, ea apărând în anul 1924. În prezent, aceasta are propria mitropolie autonomă, la Slătioara, comuna Râșca, în județul Suceava. Cu un an mai devreme, în 1923, la Constantinopol, s-a decis trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian.