Hotelurile dotate pentru copii – o atracţie pentru părinţi
Hotelurile dotate pentru copii sunt cea mai bună alegere pentru o familie. Nu ştiţi unde să mergeţi în vacanţa de iarnă? Zăpada acoperă deja căsuţele din Alpii Austriei, iar hotelurile din sud-vestul țării sunt pregătite să primească oaspeţi.
Multe hoteluri din regiunea Murau sau Heiligenblut sunt foarte bine dotate pentru familii. Murau este situat în vestul Austriei, într-o zonă superbă de munte. În Murau hotelurile au camere de tip apartament speciale pentru familii, alcătuite din dormitor principal şi o cameră cu iluminator pentru copii. O altă opţiune este cameră dublă de tip apartament. Toate sunt extrem de modern decorate, iar priveliştea este superbă.
Cei din Heiligenblut au hoteluri mult mai rustice. În această localitate situată la peste 1.000 de metri altitudine, turiştii se pot caza într-un hotel realizat integral din lemn, se pot relaxa la un centru wellness în hotel alături de copiii lor sau pot lăsa copiii la locul de joacă alături de animator. În sala de joacă aceştia pot desena, cânta sau dansa.
Locuri de joacă
Și la hoteluri precum Alpenblick sau Hotel Relax Resort Kreischberg există săli de joacă unde micuţii se pot distra alături de animatori. Spațiile sunt asemenea unor săli de clasă, dar cu jocuri, cuburi, jucării de pluş şi cărţi. Fiecare hotel are animatori care se ocupă de copii în timp ce părinţii se relaxează la SPA sau la schi.
Copiii se pot juca și pe Xbox în sala media. Cele două hoteluri au amenajat şi parc cu tobogan şi leagăn în curtea hotelului. ”Avem în hotelurile noastre toate cele necesare unui sejur de succes. Camerele noastre sunt în funcție de nevoia clientului. De aceea oferim camere pentru familii mici și apartamente pentru grupuri mai mari. Kreischberg este plin în perioada de iarnă cu micuți și părinți care vin să se relaxeze și să se joace”, a declarat Petra Zechner, managerul Alpenblick Hotel.
În Heiligenblut turiştii se pot plimba prin sat, care nu este mare şi se străbate uşor la pas. Iarna se pot face plimbări cu sania trasă de cai sau se pot practica diverse sporturi de iarnă. Hotelurile oferă reduceri pentru activităţi şi au pachete de familie.
”Vara vizitatorii au reduceri de 20% – 30% faţă de sezonul rece. Copiii se pot juca afară în parcul din spate când este cald. Parcul Național Grossglockner este deschis primăvara şi vara. Copiii văd diferite specii de animale pe care le pot hrăni. Marmotele pe care toți le vedem în reclamele la ciocolată. Aici se găsesc și sunt extrem de prietenoase”, spune Györgyi Varga, maganerul de vânzări de la Hunguest Hotel Heiligenblut.
Atât în Murau cât şi în Heiligenblut vin familii din Ungaria, Serbia, Germania, Slovenia, Cehia, dar şi mulţi turişti români. Heiligenblut este renumită pentru legenda ”Sângelui Sfânt” care se află în capela bisericii din localitate, iar Murau pentru festivalurile de teatru. ȘTIRI PENTRU COPII vă ajută să vă pregătiți de vacanță. Mâncare bună, distracție pe pârtie și locuri de joacă pentru cei mici sunt motivele pentru care Austria este o destinație perfectă de vacanță.
Dicționar:
Sejur: excursie
Wellness: SPA servicii de relaxare cu saună și piscină