INTERVIU EXCLUSIV cu Roxana Damaschin-Țecu: UnLoc altfel
INTERVIU EXCLUSIV cu Roxana Damaschin-Țecu despre UnLoc altfel. Echipa ȘTIRI PENTRU COPII a avut ocazia să ia parte ieri, 10 decembrie, la proiecția specială de film cu bilete…altfel. Un an de zile a trecut de când a fost înființat centrul pentru persoanele insituționalizate, UnLoc.
Interviu exclusiv cu Roxana Damaschin-Țecu despre UnLoc altfel. Roxana ne-a povestit puțin despre activitatea sa, dar și despre persoanele instituționalizate. Evenimentul a avut loc la Ludoteca Habarnam. După vizionarea peliculei a avut loc și o dezbatere. S-a vorbit despre lansarea programului de mentorat pentru persoanele cu trecut instituțional. Puteți urmari interviul pe canalul YouTube ȘTIRI PENTRU COPII
UnLoc pentru suflete
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce este UnLoc?
Roxana Damaschin-Țecu: UnLoc este un spațiu pentru fiecare, este un serviciu social care sprijină persoane adulte, în prezent instituționalizate. Să trăiască în comunitate, să facă pasul spre traiul obișnuit într-un apartament, la fel ca noi toți ceilalți.
ȘTIRI PENTRU COPII: Cât de greu este pentru persoanele dezinstituționalizate să înceapă o nouă viață?
Roxana Damaschin-Țecu: E greu pentru că, în mediul instituțional, oamenii nu prea fac nimic toată ziua. La modul că primesc mic dejun, prânz, cină. Dar în rest activități obișnuite în comunitate, locuri de muncă, educație de calitate, nu au acces. Și atunci este foarte greu dintr-un mediu ca acesta izolat, segregat, fără nici o stimulare să te trezești în comunitate, unde ai atât de multe oportunități cărora trebuie să știi să le faci față.
ȘTIRI PENTRU COPII: Putem vorbi de discriminare atunci când e vorba de integrarea in comunitate a copiilor instituționalizați?
Roxana Damaschin-Țecu: Din păcate, încă da. Și cred că din motive legate de faptul că nu suntem foarte expuși la subiectul acesta. Oamenii tind să aibă tot felul de idei preconcepute și stereotipe despre cum ar fi acești oameni. Tot timpul sunt asociați cu tot felul de chestii negative, cum ar fi violență, comportamente antisociale. Și din această cauză lumea tinde să fie reticentă. Însă cam toți cei cu care am interacționat și care au avut ocazia să vadă direct un astfel de copil, tânăr sau un adult, lucrurile se schimbă. Deci cu cât vorbim mai mult despre asta, cu atât mai mult o să scadă gradul de discriminare.
Mentorat ca voluntariat
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce înseamnă programul de mentorat?
Roxana Damaschin-Țecu: Adaptarea la traiul în comunitate e destul de provocatoare. Atunci noi ne-am gândit sa invităm oameni care nu trebuie sa aibă abilități speciale. Trebuie să fie un om cumsecade. Să joace rolul de mentor pentru beneficiarii serviciilor noastre. Și să îi ajute în chestii foarte obișnuite, de zi cu zi. Să meargă împreuna la cumpărături, poate să îi însoțească la un film, la un spectacol, la un festival, pur și simplu să stea de vorba la un suc, la o pizza. În ideea de a oferi celor care au fost instituționalizați un model, un partener de discuție, cineva care să nu fie personal plătit de noi, ci cineva care să vrea din timpul liber să petreacă timp cu acel om.
ȘTIRI PENTRU COPII: Orice persoană poate deveni mentor?
Roxana Damaschin-Țecu: Oricine poate deveni mentor, cum ziceam, trebuie să fii un om de bun simț și un om cumsecade. Trebuie să aderi la codul nostru etic și la valorile cu care lucrăm. Trebuie să treci printr-o formare inițială, să înțelegi mai multe despre trecutul, implicit prezentul și viitorul oamenilor pe care noi îi sprijinim. Dar dincolo de asta, da. Trebuie să fii adult, dar nu trebuie să ai o anumită vârstă, o anumită formare sau o anumită educație.
ȘTIRI PENTRU COPII: Ați organizat o proiecție de film altfel: biletele sunt alimente neperisabile (făină, orez, paste, zahăr, etc), produse cosmetice. De ce ați ales aceasta metodă?
Roxana Damaschin-Țecu: Pentru că e un mod de a atrage atenția asupra faptului că noi în comunitate folosim astfel de produse. Până acum cei care au locuit în instituție le-au primit din partea centrelor. Ei sunt în perioada în care nu au un loc de muncă. Vor începe să lucreze din ianuarie. Însă până atunci am vrut să atragem atenția asupra nevoilor acestora și să îi ajutăm și să ne ajutăm pe noi ca organizație din punct de vedere financiar, să mai economisim din cheltuielile cu genul acesta de produse.
Steluța Duță – o excepție
ȘTIRI PENTRU COPII: Filmul documentar o are în prim plan pe Steluța Duță. Cunoscută ca ‘Roboțelul de aur’, un „copil-problemă”, alungată din cămin la vârsta de 16 ani, devenită multiplă campioană europeană și mondială. Este o excepție un astfel de caz?
Roxana Damaschin-Țecu: Cred ca da și cred că este o excepție dintr-un motiv destul de simplu. Sunt foarte puțini oameni care nu au avut norocul unei familii iubitoare care să-i îngrijească, să-i sprijine și să-i încurajeze. Puțini oameni de genul acesta au dat de cineva căruia cu adevărat să îi pese de ei și să se implice pe termen lung. Cred că povestea de succes a personajului din film, i se datorează.
Dar un rol vital l-a avut antrenorul, acea persoană care i-a fost alături pe termen lung. Aceasta e ideea – implicare autentică pe termen lung și dezvoltarea de relații personale. Intr-adevăr, fiecare dintre noi are nevoie să simtă că este important pentru cineva. Lucru valabil și poate și mai valabil pentru cei care au crescut în instituții.
Și faptul că noi încă ne raportăm la acești oameni ca la o categorie sau ca la un grup și nu ca la fiecare individ în parte face să nu avem parte de această individualitate și personalizare a relațiilor.
Fundația de Abilitare Speranța
ȘTIRI PENTRU COPII: Cine se poate adresa Fundației de Abilitare Speranța si ce sprijin se oferă acolo?
Roxana Damaschin-Țecu: Fundația de Abilitare Speranța are două servicii mari. Unul este pentru copiii cu dizabilități și familiile lor. Unde aceștia primesc servicii de terapie și intervenție timpurie. În ideea de a diminua cât se poate impactul dizabilității asupra calității vieții copilului și viitorului adult.
Și este și serviciul pentru adulți, serviciul UnLoc. Serviciul de dezinstituționalizare, care se adresează persoanelor adulte în dificultate, în prezent instituționalizate, sau în risc de instituționalizare. Sunt oameni în special cu dizabilități. Ei trăiesc în familii, devin adulți, au părinți, aparținători, tot mai îmbătrâniți și obosiți. Le e tot mai greu să le ofere sprijin și de multe ori se ajunge în situația în care la vârsta adultă oamenii să ajungă în instituții și nu ne dorim asta. Practic sprijinim oamenii să iasă din instituții și prevenim instituționalizarea celor care sunt în comunitate.