Pinocchio – spectacol de storytelling interactiv la Iulius Town
Finalul săptămânii aduce distracția și frumosul la un loc, la Iulius Town Timișoara. Cei mici se vor distra alături de Pinocchio, într-un spectacol de storytelling interactiv, iar cei mari vor admira creațiile producătorilor prezenți la târgul dedicat obiectelor artizanale.
Duminică, 10 noiembrie, prichindeii sunt așteptați la Iulius Town, în Timișoara, la un spectacol de teatru pus în scenă într-o manieră aparte. Începând cu ora 11.00, la demisolul mall-ului, ”Pinocchio – spectacol de storytelling interactiv” îi invită pe copii să se alăture actorilor profesioniști și să dea viață unei lumi magice a istorisirilor.
Piratul povestitor va prezenta peripețiile lui Pinocchio sub forma unui joc interactiv, în care micii spectatori vor hotărî cum va decurge firul narativ al întâmplărilor. Ulterior, vor participa la o sesiune de distracție, în care vor realiza cele mai năstrușnice baloane de săpun.
Știți cum a apărut Pinocchio?
Știați că Pinocchio are deja 138 de ani? Cartea Aventurile lui Pinocchio este un roman pentru copii scris de autorul italian Carlo Collodi.
Prima jumătate a cărții a apărut în serial între 1881 și 1883. Ulterior a fost asamblată și completată ca o carte pentru copii în februarie 1883.
Aceasta povestește aventurile unei marionete pe nume Pinocchio, care a prins viață. Băiețelul de lemn nu voia să meargă la școală, iar de aici încep toate aventurile. Romanul este considerat un clasic al literaturii pentru copii. El stă la baza multor opere de artă derivate, cum ar fi filmul Disney cu același nume.