Premiul Nobel pentru Pace 2019 a fost decernat azi, 11.10.2019. Laureatul este Abiy Ahmed, premierul Etiopiei. Acesta a lansat mai multe reforme economice și politice și este creditat cu finalizarea unui conflict vechi de 20 de ani între țara sa și Eritreea. Acest conflict a început la sfârșitul anilor 1990 și a reprezentat pierderi financiare uriașe pentru cele două state, dar și victime umane.
Profesorul de Drept, Awol Allo, din cadrul Universității Keele din Marea Britanie a declarat în această privință: „Cred că ceea ce Abiy a făcut în privința problemei cu Eritreaa a presupus mult curaj și a fost un gest remarcabil. Cred că mulți consideră că această reușită este demnă de o mare recunoaștere. Cele două state nu mai sunt în război. Familii au fost reunite pentru că există din nou zboruri între cele două țări. Relații rupte acum 20 de ani au fost reluate”.
Abiy Ahmed a fost a avut un rol important și în negocierile de pace din țara vecină, Sudan.