Festivalul Educației la Timișoara – 3 zile de interacțiune între dascăli, părinți și elevi
Un plic așezat pe fiecare scaun într-o sală din Timișoara. În plicuri, câte un citat motivațional iar în fața noastră Corul “Consonanțe” condus de Daniel Alex Milencovici. Așa a început Festivalul Educației. Seara a continuat cu patru povești emoționante ale unor membri InEdu pe tema a ceea ce înseamnă educația pentru ei. Festivalul se desfășoară în perioada 4-6 octombrie în clădirea INCUBOXX din Timișoara. De altfel, în data de 5 octombrie sărbătorim la Timişoara “Ziua Mondială a Educaţiei”. Aşadar, dacă eşti profesor, părinte sau elev esti aşteptat la “Festivalul Educaţiei”. Au fost pregătite conferinţe, ateliere, discursuri, paneluri de discuţii şi un spaţiu dedicat interacţiunii: 3 zile pline în care veți descoperi resurse valoroase, oameni implicaţi, proiecte şi organizaţii care fac reforma la firul ierbii.
sâmbătă, 5 octombrie
INCUBOXX, Calea Circumvalaţiunii 2, Timişoara
09:00 – 09:30 Înregistrare participanţi
09:30 – 10:30 Panel “Comunităţi în educaţie”
10:30 – 11:00 Pauză şi conectare
11:00 – 12:30 Discursuri şi prezentări
12:30 – 14:30 Pauză de prânz
14:00 – 16:00 Ateliere
Atelier A. – Cum ne putem ajuta elevii sa scrie mai bine? (Ioana Vârtosu)
Atelier B. – Metode moderne în pedagogia muzicală (Daniel Alex Milencovici)
Atelier C. – Şcoala marionetelor (Consuela Colţan)
Atelier D. – Aplicaţii ale inteligenţei emoţionale la clasă (Claudia Badiu)
Atelier E. – Îndrăznesc nonformal la clasă (Adriana Ioana Bârcean)
Atelier F. – Instrumente pentru dezvoltarea competenţelor civice şi interculturale (Oana Bajka)
16:00 – 18:00 Ateliere
Atelier G. – Joaca cu folos (Anca Dediu)
Atelier H. – SuperTeach. Mentalitate deschisă în educaţie (Anca Simion şi Ovidiu Bădescu)
Atelier I. – Noi metode de predare pentru noua generaţie (Mădălina Hodorog)
Atelier J. – Unelte digitale care îţi fac viaţa mai uşoară (Raul Mazilu)
16:00 – 19:00 Ateliere
Atelier K. – Metoda comunicării nonviolente (Daniela Doru)
Duminică, 6 octombrie
11:00-13:00 Ateliere
Atelier – Cum putem preda istoria în mod plăcut pentru copii (Adriana Bălaj)
Atelier – Mindfulness pentru profesori (Sașa Bodeanu)
Atelier – Starea de bine a elevilor la școală prin emoții și muzică (Anca Simion)
Atelier – Pedagogia 3000 (Iunia Pașca)
Festivalul Educației s-a format în jurul a patru cuvinte (informație, inovație, inspirație, interacțiune) și este un eveniment al InEdu – Inițiativa în educație. ONG-ul a împlinit de curând 4 ani și are peste 100 de evenimente și mii de ore de muncă.