A început prima tabără de fotbal Juventus organizată la Cluj-Napoca
90 de copii din toată țara au venit la Cluj-Napoca să se pregătească în stilul echipei lui Cristiano Ronaldo în cea de a treia tabără de fotbal organizată de Juventus în România. Printre ei, se află și prima fată care se antrenează cu gândul de a îmbrăca celebrul tricou bianconero. Deschiderea oficială a avut loc pe Cluj Arena, iar ceremonia s-a desfășurat după același ritual folosit la fiecare tabără de fotbal Juventus din toată lumea. De azi, antrenamentele, câte două în fiecare zi, au loc la baza sportivă a Universității Babeș-Bolyai – Parcul sportiv universitar „Iuliu Hațieganu”.
Deschiderea oficială a taberei a avut loc luni după-amiază. 90 de copii îmbrăcați bianconero, cu vârste între 6 și 13 ani, au cucerit Cluj Arena cu gândul de a se pregăti pentru fotbalul mare, după standardele campioanei Italiei.
Stagiile de pregătire vor avea loc până pe 13 iulie 2019, la Cluj-Napoca, în baza sportivă a Universității Babeș-Bolyai – Parcul sportiv universitar „Iuliu Hațieganu”. Antrenorii italieni care îi vor pregăti pe copii vor fi conduși Eugenio Astorino – Head Coach (aflat pentru a doua oară în România), Antonello Gallese și Orazio Mitri. Ei vor fi ajutați de antrenori din România: Ionuț Georgian Vreme, Adrian-Mihail Neagu, Călin Rafael Tiut, Marton Bikfalvi, Attila Istvan Tunyogi, Andrea Marcon.
„În această săptămână le vom arăta copiilor din România ce înseamnă spiritul Juventus. Vom munci, vom transpira și ne vom amuza împreună”, a spus Eugenio Astorino, Head Coach JTC România – Ediția Summer 2019. Eugenio Astorino este responsabil tehnic al școlii de fotbal Sisport Juventus Torino.
La rândul lui, Luigino Pellegrini, cel care a adus în România stagiile de pregătire Juventus, a declarat că este impresionat de fiecare dată de entuziasmul și emoția copiilor atunci când îmbracă pentru prima oară tricoul bianconero. Acesta a mai precizat și că stagiile de pregătire Juventus înseamnă deopotrivă fotbal, joacă și educație.
„Dacă ne dorim o generație frumoasă de viitori fotbaliști, trebuie să înțelegem că acest lucru înseamnă creșterea lor într-un spirit care are în vederea educația, disciplina, bucuria de a fi pe teren, spiritul de echipă, dorința de a face performanță și un sprijin constant din partea părinților. Juventus Academy și toate stagiile de pregătire în stilul Juventus au în vedere toate aceste lucruri”, spune Luigino Pellegrini.
La tabăra de fotbal organizată după model Juventus la Cluj se află și o fată: Mara Nicole Ciortea, care are 8 ani și este elevă la o școală din Cluj. Fostul antrenor al Stelei, Massimo Pedrazzini, care este Manager General la Juventus Academy București, crede că prezența micuței fotbaliste este un semn bun, „mai ales că şi FRF sprijină echipele din Liga 1 să aibă echipe feminine”.
„Sportul are o importanţă deosebită pentru educaţia celor mic, băieți și fete, ca să înveţe să fie disciplinaţi”, mai spune Pedrazzini.
Programul taberei include, pe de o parte, 20 de ore de antrenamente și pregătire tehnică după modelul Juventus cu unii dintre cei mai buni antrenori de copii și juniori din Italia. Pe de altă parte, copiii vor putea participa la cursuri de limba italiană pentru sportivi, ateliere de nutriție, de gătit și de igienă orală.
Copiii au primit câte un KIT de echipament sportiv original (portarii beneficiază de un KIT special) și vor avea asigurare medicală și supraveghere de specialitate pe toată durata taberei, masă de prânz, gustări și apă de-a lungul fiecărei zile de antrenament, activități educative, de recreere și socializare.
Primul eveniment Juventus Academy București după cucerirea titlului la JA World Cup
Evenimentul de la Cluj are loc la mai puțin de o lună de când o echipă alcătuită din copii care au participat la stagii de pregătire Juventus în România a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal al Academiilor Juventus. La competiție la care au participat 85 de echipe de pe 6 continente. Finala a avut loc pe celebra arenă Alianz Stadium, iar băieții noștri, coordonați de Massimo Pedrazzini, Managerul General al Juventus Academy București, au triumfat în fața copiilor de la Academia din Belgia.
La tabăra de fotbal JTC România – Ediția Summer participa antrenori și tineri fotbaliști care au reprezentat România la Campionatul Mondial al Academiilor Juventus.