Marți, 11 iunie, începând cu ora 18:30, campania Run For The Oceans vă invită să alergați împreună împotriva poluării marine cu plastic. Evenimentul va avea loc în București, starul fiind la Nuba, șoseaua Nordului, numărul 22.
Mările și oceanele sunt tot mai afectate de poluare, în special din cauza cantității mari de deșeuri din plastic aruncate în apă. Plasticul este întâlnit în special sub forma PET-urilor și pungilor, care plutesc în apele mărilor și oceanelor și constituie până la 80% din totalul deșeurilor marine în anumite zone. În fiecare an, peste 8 milioane de tone de plastic se aruncă în oceane. Potrivit celor mai recente observații științifice, Marea Insulă de Gunoi din Pacific, situată între California și Hawaii, se întinde acum pe o suprafață de trei ori mai mare ca cea Franței. 1,8 trilioane de bucăți de plastic o compun, cântărind nu mai puțin de 79 de tone.
În ac est context, se pune stringent problema găsirii unor soluții care să elimine poluarea. Astfel, anul acesta, Adidas și Parley accelerează ritmul schimbării. Campania Run For The Oceans din acest an va uni mai mulți alergători în mai multe locații decât oricând, care vor alerga pentru oceane, cu obiectivul de a strânge 1,5 milioane de dolari pentru Programul Parley Ocean School. Fiecare km alergat contează și contribuie la educarea noii generații privind efectele poluării marine cu plastic pentru a inspira și determina schimbarea de care avem nevoie.
Pentru fiecare kilometru alergat între 8 și 16 iunie, Adidas va contribui cu 1 dolar programelor Parley Ocean School. Pentru a se alătura mișcării, alergătorii din întreaga lume se pot înregistra și îşi pot monitoriza activitatea, prin participarea la provocarea Run For The Oceans din aplicația Runtastic.
În data de 11 iunie, vei avea parte și de mici surprize. În cadrul evenimentului, vei putea afla de la speakeri mai multe despre importanța oceanelor, influența lor asupra calității vieții fiecăruia dintre noi, precum și alternative sustenabile pentru eliminarea plasticului din rutina zilnică.
Run For The Oceans va găzdui și 2 curse de alergare, de 3km, respectiv 6km, alături de căpitanii Adidas Runners Bucharest Anca Bucur și Alexandru Corneschi. Leagă-ţi şireturile și vino să accelerăm împreună ritmul schimbării! Te rugăm să confirmi participarea aici.