În centrul municipiului Oradea, două mămici au pus bazele unui centru de lectură, artă, muzică și joacă, unde copilașii se pot simți ca într-o lume de basm.
După șapte luni de muncă, Laura Clintoc și partenera sa Daniela Lunga au reușit să deschidă recent, la sfarșitul anului 2018, librăria copiilor, situată în Piața 1 decembrie, nr 3.
Destinată special copiilor, tocmai pentru a le stârni interesul pentru lectură, aceștia ajung aici și nu vor să mai plece acasă. Librăria este amenajată după bunul plac al fiecărui micuț. Deschizi ușile și intri într-o lume de basm datorită obiectelor și simbolurilor care alcătuiesc decorul librăriei. În plus, aceasta este inspirată din Cronicile Narnia deoarece are un șifonier care face trecerea din lumea reală în lumea fantastică a poveștilor, iar castelul din librărie se numește Cair Paravel, precum cel din poveste.
O activitate creativă propusă de Laura Clintoc este clubul de lectură, desfășurat împreună cu părinții, tocmai pentru a accentua relaționarea dintre aceștia. Ora de povești, ora de lectură publică, atelierele educative de artă vizuală, muzică, scriere creativă sunt doar câteva activități ce îi așteaptă pe copii dornici să se apropie de lumea artistică.
”Credem într-o lume magică a copilăriei unde poveștile prind viață prin joacă și creativitate” este logo-ul noii librării Cair Paravel, care vă așteaptă să intrați într-o lume diferită, o lume specială și frumoasă, o lume a lecturii și a magiei.