S-a schimbat Legea Educației. Copiii implicați în acțiuni de bullying, atât agresorii, cât și victimele, evaluați psihologic
Senatul a votat săptămâna aceasta, în unanimitate, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul de a defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în școli și grădinițe.
Bullyingul este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale si/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care are drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, anunță Itsybitsy.ro.
În modificarea legii educației este prevazută şi posibilitatea ca cei implicați în acțiuni de bullying, atât agresorii, cât și victimele, să beneficieze de asistență și evaluare psihologică, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Efectele bullying-ului sunt dezastruase în dezvoltarea copiilor. La nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullyingul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). De asemenea, studiul ”Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național“ realizat de către Organizatia Salvați Copiii, a scos în evidență o serie de date îngrijorătoare, printre care faptul că 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor sau că 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală.