Începe „Copil în Europa”, Festivalul Național de Teatru pentru Tineri și Copii, ediția a XI-a
Cea de a XI-a ediție a festivalului „Copil în Europa” va avea loc în perioada 7 – 16 septembrie 2018, la Casa Tineretului (FITT), precum și în alte locații din Timișoara. Vor juca în spectacoel și vor susține workshop-uri pentru participanți: Paul Cimpoieru, Alex Ștefănescu, Mădălina Ghițescu Petre, Julieta Georoiu, Rasmina Călbăjos, Alin Costea, Claudiu Pușcău, Irksousi Mohamed și alții.
Festivalul include următoarele spectacolele invitate:
„9 piese de teatru remixate”– va avea loc în 8 septembrie 2018 de la ora 19.00 în Sala mare a Casei Tineretului (FITT). Un spectacol unde 9 piese de teatru faimoase sunt repovestite, cântate și parodiate pe muzică de actorul Alex Ștefănescu, în duet cu chitara lui. Intră în lumea marilor creații dramatice cum ar fi “Romeo și Julieta”, “Hamlet”, “O scrisoare pierdută” și altele, într-un fel neașteptat și original. Cine le-a citit, le redescoperă într-o lumină surprinzatoare, iar cine nu, cu siguranță va prinde pofta de a merge la bibliotecă sau măcar să caute filmul pe IMDB. E ca un ghid teatral atât pentru inițiați, cât și pentru profani, pe o paletă muzicală larga, colorat de râsete și energie bună de luat la pachet, un spectacol realizat sub egida Unteatru București.
„Homo Americanus”– va avea loc în 16 septembrie 2018 la ora 19.30 pe scena Casei Tineretului, un spectacol co-producție Compania Two of Us și Teatrul LUNI de la Green Hours București. Este un spectacol de / cu Paul Cimpoieru, un perform(D)ance – un fel de poetry in motion – ce vorbește despre om și visele lui. Un spectacol făcut la New York, pe durata bursei la The Actors Studio.
”Mergi pe drumul tău!” este o producție realizată pe durata Festivalului Național de Teatru pentru Tineri “Copil în Europa” (XI), un musical de excepție pe un text scris de Laura Țibuleac și a cărei muzică a fost compusă de Daniel Radu și Cristian Mihai. Spectacolul va reuni tineri participanți la festival, actori minunați care vor parcurge un laborator de creație intens, a cărui finalitate va fi premiera din data de 15 septembrie 2018, ora 19.00, tot pe scena Casei tineretului (FITT). Regia va fi semnată de actrița Julieta Georoiu, coregrafia va fi realizată de Rasmina Călbăjos, iar de dezvoltarea abilităților vocale se va ocupa Alin Costea. CV-urile realizatorilor acestui spectacol sunt impresionante și cu siguranță tinerii artiști vor avea un câștig nemăsurat participând și lucrând la acest proiect.
”UNWILLING”– Scurtmetraj realizat în cadrul Festivalului Național de Teatru pentru Tineri “Copil în Europa” (XI). Premiera filmului: 16 septembrie 2018 ora 17.30, la Casa Tineretului (FITT), Timișoara. Din distribuția filmului fac parte șapte actori și tineri viitori actori, care îndrumați atent de regizorul și producătorul filmului, atrag atenția asupra faptului că e mult mai bine să nu punem etichete și să judecăm oamenii după aparanțe. Doar ei, oamenii, știu, care este povestea din spatele faptelor lor, iar regia și scenariul vor fi semnate de Claudiu Pușcău.
Intrarea e liberă la toate evenimentele, pe baza unei rezervări online, aici.
În afara spectacolelor, vor fi și o serie de workshop-uri de dezvoltare a abilitatilor elevilor-actori, axate ediția aceasta, pe importanța îmbunătățirii calitații vocii și expresiei corporale: musichall, actorie, coregrafie, canto, freestyle, mișcare scenică, film, voce etc. De asemenea tinerii vor comunica deschis cu actorii Claudia Ieremia și Ion Rizea de la Teatrul Național Timișoara, în cadrul sesiunilor de discuții ce vor avea loc pe parcursul festivalului de teatru.
Pe langă spectacolele invitate, vor mai fi două zile pline de spectacole în concurs: 14 și 15 septembrie 2018, fiind selectate 12 trupe din toată țara și de 20 de elevi la monolog, probe susținute tot pe scena Casei Tineretului. Juriul festivalului va fi format din actorii: Constantin Rădoacă, Alina Ilea, Ana Maria Pandele Andone, Jasmina Mitrici și Iuliana Țoancă Crăescu.