Elevii care au programat roboți de pe Stația Spațială Internațională trebuie ajutați. Află cum
Opt elevi din Timișoara, care au ajuns în finala unui concurs internațional organizat de NASA pentru perogramarea de roboți aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale, fac apel la susținere din partea comunității pentru a participa la ultima fază a competiției, din SUA. Școala la care învață nu le poate asigura cheltuielile cu transportul.
Cei opt elevi învață la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara. Ei au participat, în perioada septembrie – decembrie, la Concursul Internațional “Zero Robotics”, organizat de NASA și Agenția Spațială Internațională. Timișorenii s-au calificat în finală. La competișțiese vor întrece în programarea roboților spațiați, dacă vor ajunge. Aceasta se va desfășura la Boston, SUA, în perioada 11 – 12 ianuarie, însă elevii nu pot participa la eveniment pentru că organizatorii nu asigură banii necesari deplasării. Inspectoratul Școlar Timiș încearcă să-i ajute și în acest an pe elevi prin găsirea unor sponsori, fiind nevoie de o sumă de bani cuprinsă între 8.000 și 10.000 de euro.
Menționăm și că alte două echipe din Timișoara, formate din câte cinci elevi de la Colegiul Național Bănățean, respectiv de la Colegiul Național „C.D. Loga”, au ajuns în semifinala competiției de programare organizată de NASA și vor afla, duminică, dacă sunt finaliști, când va fi organizată o nouă rundă de calificări. Faza finală a competiției este organizată în trei locații: Boston, Torino și Sydney, fiecare dintre echipă putând să aleagă unde dorește să meargă. În cazul în care vor fi finaliste, fiecare dintre cele două echipe au și ele nevoie de sume cuprinse între 5.000 și 7.000 de euro pentru a ajunge la Torino, orașul ales pentru a participa la finală. “Învățământul are nevoie de astfel de competiții, să fie promovată creativitatea. Anul trecut, la fel, pentru Zero Robotics am apelat la sponsori”, a declarat, luni, inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu. Concursul Internaţional Zero Robotics se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia şi are ca scop programarea robotilor SPHERES – sateliţi experimentali, aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Concursul este organizat anual de NASA în colaborare cu Centrul ESTEC al Agenţiei Spaţiale Europene ESA şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT. Donații pentru echipele de elevi de la Liceul „Grigore Moisil” și Colegiul Național Bănățean se pot face în conturile Asociației Banat IT: Banca: Banca Transilvania, SWIFT BTRLRO22 RON Cont: RO98 BTRL RONC RT02 6964 4701 RON Cont: RO71 BTRL RONC RT02 6964 4702 EUR Cont: RO48 BTRL EURC RT02 6964 4701 USD Cont: RO52 BTRL USDC RT02 6964 4701 PayPal Transfer ID: donatii@banatit.ro Pentru echipa de la Colegiul Național „C. D. Loga” se pot face donații în contul Asociației Pro Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga Timișoara: RO54BTRL03601205138326XX, cont deschis la Banca Transilvania.