Călătorii gastronomice și culturale pentru copii – vedeta zilei: Spania
Asociația Alegria și Asociația Părinte inFlorești, în colaborare cu Biblioteca Județeană “Octavian Goga” și M.I.S. Boutique, vă invită vineri, 27 octombrie, începând cu ora 18.00, să participați la un eveniment din cadrul proiectului educativ ” Călătorii gastronomice și culturale ” la magazinul Cora din Cluj.
Vedeta zilei : Spania!
Puteți “călători” participând la următoarele activități :
La raionul gastro: – Atelier “Micul turist” “O călătorie de o mie de mile începe cu un pas” – Lao Tse Activităţi destinate copiilor cu vârste cuprinse intre 4 şi 10 ani: curiozităţi şi informaţii diverse, activități creative, jocuri. Coordonarea activităţii: Laura Babos – preşedinta Asociaţiei “Părinte înFloreşti”
La raionul cultură: – Atelier “Cartea din valiză” “Romanul nu-i decât o călătorie prin continentele sufletului” – Ionel Teodoreanu Activităţi destinate adolescenţilor dornici să redescopere universul lecturii, prin cărţile unor autori reprezentativi ai Germaniei, sugestii de lectură şi informaţii inedite. Coordonarea activităţii: Delia Bob – preşedinta Asociaţiei “Alegria” Acest proiect educativ și cultural se va desfășura pe parcursul intregului an, calendarul de evenimente fiind următorul :
27 octombrie : Spania 10 noiembrie : Turcia 24 noiembrie : Egipt 8 decembrie : Japonia.
În cadrul evenimentului, veți putea admira costume tradiționale create de M.I.S. Boutique și prezentate de organizatori și de copii. Pentru informații suplimentare, vă invităm să accesați site-ul www.asociatiaalegria.ro .