Alarmant!. Copiii consumă droguri de mici. Dacă ai prieteni consumatori, implică-te și ajută-I să se lase. O discuție cu psihologul poate fi uin bun început
#potatlfel este alternativa la consumul de droguri pe care o oferă specialiştii tinerilor căzuţi în capcană. Marţi a fost lansată la nivel naţional campania care are ca menire informarea tinerilor asupra consecinţelor dramatic de periculoase ale consumului de canabis şi oferirea unor alternative sănătoase la petrecerea timpului liber.
Conform studiului GPS realizat anul trecut, reieşit că cea mai mică vârstă de debut în consumul de canabis este de 14 ani. Stările de panică, anxietatea, receptarea distorsionată a spaţiului şi a timpului, dificultăţile de atenţie, alterarea memoriei, depresia şi dependenţa sunt câteva dintre efectele consumului de canabis. Conform acestui studiu 1,4 % dintre elevii intervievaţi au declarat că au început să fumeze ”iarbă” la vârsta de 13 ani. Efectele nu au întârziat să apară. Nu vorbim aici numai de atacurile tde panică, anxietate, receptarea distorsionată a spaţiului şi a timpului, dificultăţile de atenţie, alterarea memoriei, depresia, care sunt unele din primele efecte. Vorbim și de faptul că în ultimii trei ani s-a observat o creştere a numărului cazurilor de urgenţe medicale cauzate de consumul de canabis, în 2015, la nivel naţional fiind raportate 587 de cazuri.
Reprezentanţii agenţiilor antidrog din ţară vor să-i facă pe tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani (perioade care, conform statisticilor, sunt cele în care se consumă mai mult canabis) să-şi trăiască viaţa în loc să lase drogurile să se joace cu mintea lor. Campania #potaltfel a fost demarată la nivel naţional, urmând să se pună accent pe elevi, studenţi, profesori, pe conştientizarea asupra consecinţelor negative ale consumului de droguri. „Prin această campanie se doreşte oferirea unor alternative la petrecerea timpului liber”, spune Vasile Gavrilescu, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş.
Dacă ai prieteni care cred că e distractiv să fumeze, invită-i la film, la teatru, la o activitate sportivă sau recreativă în aer liber. E mai sănătos și mai frumos. E fun să ieși la picnic, pe iarbă, e plăcut să citești în aer liber sau doar să te plimbi. Explică-le că ar fi util să discute despre problema lor cu psihologul școlii. Implică-te și tu.