Curiozități de adolescent – despre traumă și reziliență. Concluzia: iubirea învinge și vindecă. Întotdeauna
Chiar dacă nu am copii, eu însămi sunt doar un copil, abia am terminat clasa a XII-a, tind să cred că cea mai grea meserie din lume rămâne cea de părinte. E ca și cum ai primi un aparat foarte complex și sofisticat, dar fără manual de utilizare, așa că trebuie să te descurci singur, iar de multe ori poți eșua lamentabil la asamblatul pieselor. Tocmai de aceea, articolul care urmează este adresat în special părinților și viitoriilor părinți, deoarece „cei mici” de astăzi vor fi „cei mari” de mâine, și e de datoria tuturor să contribuie activ la formarea și consolidarea unei „lumi mai bune”.
Zilele acestea, am avut deosebita plăcere de a discuta cu doamna profesor doctor în psihologie Ana Muntean despre un subiect sensibil și controversat, și anume trauma copilului și măsura în care o asemenea experiență afectează dezvoltarea ulterioară a individului.
Reporter: În primul rând, ce este de fapt, trauma?
Prof.dr. Ana Muntean: Trauma, conform DSM, un manual de diagnostic și statistică american valabil peste tot în lume, este atunci când trăiești un eveniment în care simți amenințată viața ta, sau viața celor foarte apropiați și foarte dragi ție. Deci, trauma se leagă astfel de pericolul morții.
Rep.: Cum se poate explica faptul că, uneori, trauma poate fi transmisă de către mamă fătului, chiar înaintea momentului nașterii?
Prof.dr. Ana Muntean: Când mama trece printr-o situație traumatică, reacția corpului ei este una neurobiologică foarte intensă. La nivel neuronal, creierul receptează ceea ce se întâmplă și declanșează imediat o degajare de hormoni de stres. Cantitatea aceasta mare de hormoni de stres degajată în momentul în care persoana trăiește evenimentul trumatic, trece în sânge, iar sângele mamei hrănește copilul. Iar în acest sens, trăirile trumatice ale mamei pot pune la risc întreaga dezvoltare a fătului.
Rep.: Care sunt cele mai frecvente tipuri de trauma în rândurile copiilor și a adolescenților în România?
Prof.dr. Ana Muntean: Cele mai frecvente forme de expunere la situații traumatice ale copilului sunt abuzul și neglijarea copilului. Când vorbesc de abuz, vorbesc de abuzul fizic, psihic și cea mai gravă formă de abuz, adică abuzul sexual. Diferența dintre abuz și neglijare, este că, în cazul abuzului, există o intenție de a distruge copilul din partea adultului, în vreme ce în neglijare, există o mare inconștiență, o iresponsabilitate. Cel mai frecvent exemplu ar fi referitor la toți părinții care pleacă la muncă în străinătate și lasă copii în urma lor. Există perioade în viața copiilor când aceștia nu ar trebui pentru nimic în lume să fie despărțiți de părinții lor.
Rep.: Cum afectează în mod concret o traumă trăită în copilărie sau adolescență viața viitorului adult?
Prof.dr. Ana Muntean: O persoană care a dezvoltat sindromul de stres posttraumatic își pierde complet bucuria de a trăi. Trauma este însoțită de stări de depresie, agresivitate, furie, interesul pentru cei din jur nu mai există și individul nu mai are nicio proiecție în viitor. Este incapabil să se simtă iubit și să iubească la rândul său. Deci, sindromul de stres posttraumatic este o stare ce se instalează și care îți afectează întreaga viață, pentru că pierzi sensul existenței. Ceea ce înainte era valoros, copiii tăi, iubirea, locul tău de muncă, prietenii, familia, acum sunt lipsite de importanță.
Rep.: Sunt victimele sindromului de stres posttraumatic conștiente de faptul că sursa nefericirii lor este cauzată de trauma de care au avut parte?
Prof.dr. Ana Muntean: Să ne gândim puțin la combatanții războiului din Vietnam. De ce să ne gândim la asta? Pentru că sindromul de stres posttraumatic ca entitate nosologică a fost de fapt descris la acești combatanți, dar și la victimele unor violuri. Dacă ne gândim la cei veniți din războiul din Vietnam, observăm faptul că erau deprimați, se izolau, nu mai aveau dorințe și nu își mai doreau să trăiască. Își dădeau seama că starea lor se datorează faptului că au participat la atrocitățile războiului din Vietnam? Da. Numai că, în ciuda faptului că erau conștienți de izvorul stării sufletești în care se aflau, asta nu înseamnă că puteau să se vindece.
Rep.: Ce este reziliența?
Prof.dr. Ana Muntean: Reziliența e o capacitate de a te confrunta cu situațiile foarte dificile, poate chiar de intensitatea traumei, și de a reuși să te reorganizezi, să te reconectezi cu realitatea și să te dezvolți. Dar, atenție, în vreme ce sindromul de stres posttraumatic spuneam că e o caracteristică generală, despre reziliență nu mai pot spune același lucru. O persoană poate fi rezilientă vis-a-vis de un eveniment (de exemplu, moartea mamei), dar poate să nu fie rezilientă față de alt aspect (de exemplu, agresivitatea tatălui). (…) Marilyn Monroe, spre exemplu, care este un mit al frumuseții și al feminității în cinematografie, a fost un copil adoptat, care a avut o copilărie extrem de dificilă. Dacă te gândești la faptul că era abandonată, și cu toate acestea, a ajuns o stea de cinema, vei spune că a fost extrem de rezilientă. Pe de altă parte însă, ea s-a sinucis, nu putea dormi, lua somnifere și droguri, iar în viața ei personală, a avut o mulțime de povești de dragoste, deoarece nicio iubire nu a convins-o. Deci, putem spune că din punct de vedere al evoluției sociale, a fost rezilientă, a făcut o carieră, dar nu putem spune același lucru despre viața ei privată. (…) Sunt lucruri din punct de vedere psihologic foarte interesante, și când spun interesante, nu mă refer la faptul că te fascinează, ci mă gândesc la faptul că ar trebui să fie cunoscute cât mai larg pentru ca oamenii să fie capabili să își identifice reziliența și capacitatea lor de a face față situațiilor dificile, și să existe capacitatea aceasta de autocunoaștere, astfel încât, adulții, tinerii și chiar copiii, să fie îndrumați spre a-și consolida reziliența, și in cazul în care trec prin evenimente traumatice-fiindcă viața nu e o grădină cu trandafiri-să își identifice semnele acestui sindrom, să ceară ajutor și să se lase ajutați.
Rep.: Care sunt factorii care favorizează reziliența?
Prof.dr. Ana Muntean: Există multe liste cu privire la acești factori, iar într-o astfel de listă, apare și norocul. Să fii norocos. Dacă ești o persoană norocoasă, ai șanse mai mari să fii rezilient. Dar ce înseamnă până la urmă norocul, nu-i așa? Ei bine, când vorbim de capacitatea de a ieși dintr-o copilărie încărcată de stres traumatic, s-ar putea ca viața să îți dea niște șanse. De exemplu, poți să creezi o legătură foarte specială cu o altă persoană din afara familiei, care să te valorizeze, să țină la tine, să te susțină, să te aprecizez, și să nu te respingă. Ei, ăsta e un mare noroc. Și dacă găsești o astfel de persoană și creezi o astfel de legătură specială, ai șansă să treci la reziliență. Sau, să zicem că atunci când ești la vârsta adolescenței sau când ești adult tânăr întâlnești un partener care te iubește atât de mult și de necondiționat, încât trece peste toate neajunsurile tale (faptul că ești incapabil să îți asumi o responsabilitate cât de mică în relație, faptul că nu ești dispus de sacrificiu pentru a drege lucrurile când ele evoluează prost, faptul că te manifești întotdeauna cu un egoism îngrozitor) și vrea să rămână cu tine pentru că te iubește. În acest caz, iubirea aceasta constantă, dovedită, neostenită și nemăsurată, te va vindeca. Desigur, persoana respectivă nu îți va șterge trecutul, asta e imposibil, dar te va împăca cu el. Asta înseamnă vindecarea.”
Rep.: Credeți cumva că cea mai eficientă formă de vindecare este, așadar, prin iubire?
Prof.dr. Ana Muntean: Știu că prin iubire te vindeci. Asta în mod sigur. Bineînțeles, iubirea nu este însă singura metodă prin care te vindeci. O persoană care e conștientă că a ieșit dintr-o copilărie cu traume extrordinare și care e conștientă că e purtătoarea unui sindrom de stres posttraumatic, care o face foarte dificilă în relațiile cu ceilalți, își va căuta vindecarea într-o psihoterapie. Psihoterapia ne ajută să regăsim bucuria de a trăi, fiindcă orice om sănătos, este un om care se bucură de viață. Poate că viața nu e întotdeauna bună, poate că vrei să îți cumperi înghețată și nu ai suficienți bani, dar viața e absolut minunată. Deasupra e cerul, și ploaia, și în jurul nostru sunt florile. Nu se știe dacă dincolo mai e ceva, dar aici avem totul. Revenind la prima idee, așa cum restructurează psihoterapia, așa restructurează iubirea, dar ai nevoie de mult timp până te convingi că iubirea respectivă există cu adevărat. Pare mai degrabă desprins dintr-un roman modul acesta de a te vindeca decât din realitate, dar există.
După această discuție, m-am gândit la cât de mulți adulți nefericiți, foști copii victime ale abuzurilor sau neglijării, ar fi putut fi salvați în cadrul unei familii normale. Să le fi fost oferită iubire și afecțiune, căldură și mângâiere, să fi avut un umăr pe care să plângă și o mână pe care să o strângă în momentele dificile. Vreau să cred că iubirea naște mereu iubire, iar dacă în calitate de părinți, am putea oferi la rândul nostru toată dragostea primită și poate încă puțin din ea, lumea ar fi în totalitate salvată. Și acum mi-am adus aminte de Maica Tereza, care spunea că „Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubește-ți familia!”
Mulțumim pentru interviul acordat, și pentru că ați fost de acord să facem un selfie 🙂
Interviu realizat de Oana-Karina Lugojan.