Sâmbătă, 8 aprilie, ora 16.00, la librăria La Două Bufnițe (Piața Unirii nr.11), are loc un eveniment recomandat de copii, pentru copii: Copiii recomandă Polirom Junior la Bufnițe.
“Colecția Junior este sora mai mică a Bibliotecii Polirom, este spațiul în care își găsesc loc atât cărțile pentru copii scrise de autorii noștri consacrați, cât și locul în care ne permitem și noi să ne jucăm puțin. Să ne jucăm serios, bineînțeles!” Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecţiei
Copiii recomandă:
Copacul minciunilor de Frances Hardinge: Daria Percec
„Alege o minciună pe care ceilalți vor să o creadă…”
Faith Sunderly are paisprezece ani; e o fata curajoasă și inteligentă – prea inteligentă, poate, pentru vremea în care trăiește ea, epoca victoriană, când femeile trebuie să fie sfioase, modeste și… să nu-și pună nici o întrebare. Pe Faith, limitările o nemulțumesc: în definitiv, visul ei secret e să devină om de știință, iar animalul ei de companie nu e un cățeluș pufos, ci un șarpe! Când întreaga familie se refugiază, temporar, pe insula Vane, unde tatăl ei este angajat ca arheolog, fata se trezește prinsă într-un vârtej de aventuri. După ce el moare în circumstanțe stranii, Faith își propune să descopere ucigașul, fiind convinsă că este vorba despre o crimă. Nu greșește prea mult: căutarile o poartă pe urmele unui misterios Copac al minciunilor și, fără să stea prea mult pe gânduri, tânăra începe investigația căutându-și aliați printre locuitorii insulei. Îns ițele poveștii sunt mai încurcate decât par și pericolul o pândeste la fiecare pas, căci Faith nu e singura care încearcă să ajungă la copacul magic.
După prezentare și lectură va avea loc un atelier de creat minciuni, coordonat de Bufnițe.
Momo de Michael Ende: Alex Simion
Un basm-roman cu ilustrațiile autorului
”Spune-mi… ce este de fapt timpul?”
La marginea unui oraș, printre ruinele unui vechi amfiteatru, își găsește adăpost Momo, o fetiță cu un talent neobișnuit, pe care îl folosește să-și ajute prietenii: când copiii și oamenii mari vorbesc cu ea, necazurile fug, certurile se topesc, iar imaginația prinde aripi.
Dar într-o zi, pe nesimțite, o organizație fantomatică a unor terifianți „domni cenușii” preia controlul asupra orașului, furându-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea să li se opună, iar cu ajutorul maestrului Hora și al ciudatei lui broaște-țestoase Casiopeea călătorește dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele întunecate. Prezentarea cărții este urmată de un atelier de confecționat un instrument de oprit timpul în loc, coordonat de Dan Simion, Asociația Melopolis.
Fetița căreia nu-i plăcea numele său de Elif Shafak: Eric Brîndușescu
N-o cheamă nici Violeta, nici Lăcrămioara, nici Camelia.
Cît e ea de inteligentă, de curajoasă şi de plină de imaginaţie, se împiedică şi se întristează mereu de un singur lucru: numele său, care nu-i place nici în ruptul capului. Părinţii ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adică Muşcată Curgătoare, o floare care n-are altă treabă decît să atragă păsările colibri. Fetiţa nu are fraţi sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sînt cărţile, singurele care nu rîd de numele ăsta curios. Numai că nici ele, cărţile, nu-s prea fericite pe lume: printre atîtea jocuri video şi desene animate de la televizor, copiii au uitat să mai asculte şi să mai inventeze poveşti, aşa că tărîmul lor fermecat e în primejdie. Muşcată Curgătoare e tare speriată: doar n-o să fie ea singură în stare să-l salveze, nu?
După prezentare, va avea loc un atelier de creat planete ale imaginației, coordonat de artista vizuală Livia Mateiaș.