Punctul de vedere al Ministerului Educației pe tema organizării serbărilor școlare
Referitor la informațiile inexacte apărute în spațiul public pe tema organizării serbărilor școlare în preajma sărbătorilor de Crăciun/sfârșitului de an, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice face următoarele precizări:
În cadrul videoconferinței din data de 15 septembrie 2016, la care au participat, în principal, inspectorii școlari pentru învățământul preșcolar din toate județele țării și din cele șase sectoare ale municipiului București, a fost prezentată tema generică a anului școlar 2016 – 2017 pe acest segment de învățământ: „Trăiește, cultivă și promovează bucuria unui timp de calitate, ca bucurie a creșterii personale!”. Alegerea și abordarea temei au ținut cont de perspectiva celor trei actori implicați în educație: cadre didactice/educatori, copii și părinți. În acest context, una dintre recomandările care viza părinții a fostorganizarea unor evenimente/momente, implicit sebări, în care părinții și copiii pot petrece un timp de calitate împreună la grădiniță.
Afirmația inspectorului general pentru învățământ preșcolar din Ministerul Educației a avut ca scop accentuarea rolului pe care un cadru didactic/educator trebuie să-l aibă pentru a crea un dialog robust între școală și părinți, nicidecum interzicerea sau restricționarea desfășurării unor astfel de evenimente.
În concluzie, serbările școlare pot fi organizate în continuare și eventual completate cu alte activități interactive, dedicate oricărui eveniment din an, cu activități de tip atelier sau de tip proiect, toate având ca țintă implicarea și participarea părinților din dorința de a crește dimensiunea participativă a comunității în viața școlii.