Noutăţi în privinţa livrării manualelor şcolare pentru elevii claselor a IV-a, a XI-a şi a XII-a
Ca urmare a soluţionării contestaţiilor aflate pe rolul instanţelor, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a contractat, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), instituţie organizatoare a licitaţiei privind achiziţia manualelor şcolare de clasa a IV-a,noile manuale pentru disciplinele Matematică şi Limba modernă engleză. Termenul de livrare a acestor titluri în depozitele de carte şcolară este 4 noiembrie.
Pentru alte trei discipline (Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie), Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis în data de 30 septembrie respingerea tuturor contestaţiilor, drept urmare, au fost iniţiate procedurile de asigurare a manualelor în unităţile de învăţământ. Astfel, miercuri, 5 octombrie, au fost semnate precontractele, urmează obţinerea ISBN-ului şi editarea manualelor, respectiv selecţia lor de cadrele didactice. Termenul estimat de livrare în şcoli este sfârşitul lunii noiembrie. Versiunile digitale ale noilor manuale de Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie vor fi disponibile pe platforma manuale.edu.ro, imediat după aprobarea acestora prin ordin de ministru.
În ceea ce priveşte manualele de Geografie, decizia CNSC a fost atacată în instanţă şi se află în proces de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. După pronunţarea completului de judecată, CNSC va formula decizia finală.
Reamintim că în urma licitaţiei derulate de CNEE în luna februarie 2016, până la începutul anului şcolar 2016-2017 au fost asigurate manuale pentru elevii clasei a IV-a la şapte discipline: Limba şi literatura română (pentru clasele care studiază în limbile minorităţilor naţionale), Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Religie – cultul ortodox, Educaţie civică, Arte vizuale şi abilităţi practice, Muzică şi mişcare.
În ceea ce priveşte manualeleşcolare pentru ciclul superior al liceului (clasele aXI-a şi a XII-a), în urma negocierilor dintre MENCS şi edituri, contractele încheiate de inspectoratele şcolare judeţene au avut ca termen ferm de livrare în depozitele de carte şcolară data de 5 octombrie. La finalul acestei săptămâni, respectiv începutul săptămânii viitoare, manualele comandate de inspectoratele şcolare vor fi transmise liceelor.
Precizăm că, în baza prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale.