Află cum poți contribui la dotarea școlilor colectând deșeuri electrice până la 31 august
Mii de copiii și elevi din peste 160 de grădinițe, școli și licee din toată țara vor începe noul an anul mai dotați pentru performanță, datorită premiilor acordate de programul Patrula de Reciclare. Șansele lor depind de susținerea cetățenilor, instituțiilor și firmelor care colectează și trimit la reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). În luna iunie a avut loc prima etapă a premierilor Patrulei de Reciclare – ediția 2015-2016. 88 de unități școlare desemnate câștigători pe plan local (6 în București și câte 2 în fiecare județ) și-au ales, ca premii, materiale didactice și pentru dotarea școlilor, excursii pentru elevi, echipamente IT (imprimante, calculatoare/laptop-uri), rechizite și necesar de birotică. ”Suntem mândri de voluntarii din program, profesori și elevi, care sunt fericiți să știe că au adus un beneficiu școlii întregi, prin performanțele lor. Mulțumim Suporterilorcare, colectând deșeurile electrice în beneficiul programului, au realizat mai multe lucruri bune: s-au eliberat de aparate inutile, au respectat legile de mediu, au protejat natura de poluare, au dat un exemplu de responsabilitate și… au ajutat copiii să câștige premii care le vor folosi în următorul an școlar!” declară Alexandra Arnăutu, managerul programului. ”Cursa” pentru premiile naționale intră în ultima linie dreaptă. Celor 88 de câștigători locali li se vor adăuga încă aproximativ 70 de Patrule, în luna septembrie, când Asociația RoRec va acorda premiile naționale echipelor eligibile din primele 3 județe unde se va colecta cea mai mare cantitate de deșeuri electrice pe cap de locuitor, în cadrul programului. Până în prezent, 8 județe se află în topul competitorilor pentru premiile naționale (în ordine alfabetică, nu în ordinea cantităților colectate): Covasna, Dolj, Harghita, Gorj, Iași, Olt, Sibiu și Vâlcea! Perioada decisivă este acum, în luna august – oricare dintre celelalte județe poate intra în clasament, în funcție de cât de mult se mobilizează să colecteze DEEE pentru copiii din Patrula de Reciclare! Cantitatea colectată la ediția 2015-2016, pâna la 31 iulie, în cadrul programului, pe țară, este de 657.000 kg – un nou record de colectare a deșeurilor electrice datorat acțiunilor de promovare a comportamentului responsabil față de mediu ale tinerilor și profesorilor. Oricine scapă de aparatele electrice vechi sau stricate până la 31 august, predându-le la reciclare, ajută copiii și tinerii din județul său să câștige unul din premiile naționale și, astfel, contribuie la dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor respective. Firmele și instituțiile care casează DEEE-urile din gestiune în beneficiul programului primesc statutul de Suporteri ai Patrulei de Reciclare și se alătură comunității naționale a organizațiilor care susțin colectarea responsabilă a deșeurilor electrice în România.