Atunci când urmează să devii mămică, intervind multe emoții cu privire la procesul ce urmează. Vrei să îți intri cât mai bine în rol și să fii cât mai bine pregătită pentru micuțul tău. Ești bombardată cu sfaturi din partea rudelor și a prietenilor, dar nu știi care sursă este mai credibilă. Cât timp aștepți barza, ți-am pregătit un top de cărți care îți vor răspunde la toate întrebările pe care le-ai putea avea.
Corpul tău trece prin transformări în perioada sarcinii.Poți citi despre aceste transformări în:
Sarcina și nașterea. Ghidul femeii însărcinate, de Anne Deans, este unul din cele mai citite ghiduri care pregătesc fizic și spiritual noile mămici. Cartea oferă sfaturi practice în ce privește toate aspectele sarcinii și primele luni de viață ale copilului, de la îngrijirea prenatală de care vei avea nevoie și de la preocupările de natură emoțională, până la modul în care să ai grijă de nou-născut și de corpul tău după naștere.
Jurnal de sarcină, de Ligia Pop, este o experiență personală a nașterii și creșterii unui copil, ce cuprinde etapele sarcinii, sfaturi pentru o naștere naturală precum și relatări din primele luni de viațăw al copilului. Cartea conține ilustrații cu autoarea în etapele nașterii, cu alimentele recomandate de aceasta și produsele necesare în bucătărie.
Procesul de a deveni mamă este unul complex. Acesta poate fi înțeles mai bine citind:
Numărătoarea inversă a sarcinii: Nouă luni de sfaturi practice, informații, folositoare și adevăruri necenzurate, de Susan Magee, te ghidează pe etape, lună după lună, îți explică schimbările prin care corpul tău trece și problemele cu care te vei confrunta. Cartea prezintă perspectiva ambilor membri din cuplu și cum sarcina îi afectează pe amandoi și detaliază toate cele 290 de zile de sarcină dinaintea nașterii.
Sunt Însarcinata. Ghid complet, de Muriel Ighmouracene, unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri și scriitori de literatură de specialitate din Franța. Botezat cu umor, “de supraviețuire”, ghidul te însoțește din momentul în care ai aflat că ești însărcinată până în sala de naștere și te pregătește pentru să faci față oricăror situații care ar putea apărea.
Alimentația este extrem de importantă în orice moment al procesului. Poți învăța mai multe despre alimentația copilului citind:
Biblia Alimentației Copilului, de Eileen Behan, specialist în nutriție, ne învață cum să ne hrănim sănătos copiii începând cu vârsta de 3 luni până la 3 ani. Autoarea explică faptul că obezitatea juvenilă este o problemă gravă a societății actuale, iar copilul preia obiceiurile alimentare ale părinților.
Alimentația copilului de la naștere la trei ani, de Ruth Yaron, recomandată tuturor proaspeților părinți și conține peste 350 de rețete simple, rapide și nutritive, împărțite în cinci capitole, ce adresează diferite categorii de vârstă și se pliază perfect pe nevoile celui micuț. Cartea este un best-seller care nu mai are nevoie de introducere!
Tatăl trece și el prin schimbări în timpul sarcinii, chiar dacă nu se vorbește atât de des despre acestea. Iată ce îl poate ghida prin întreg procesul:
Tatăl gravid: sfaturi, informații și îndrumare pentru viitorii tați, de Armin Brott, Jennifer Ash, este o carte scrisă pe un ton relaxat, uneori umoristic, care oferă sfaturi și îndrumare celor care se pregatesc sa fie tati. Aceasta carte este destinată să le mai liniștească grijile taților îngrijorați de procesul nașterii și răspunde la numeroasele întrebări pe care orice bărbat și le pune în cea mai emoționantă perioadă a vieții sale.
O să fii tată! de John Pfeiffer, vine cu o viziune nouă: te învață că cel mai important lucru în timpul sarcinii este ce poți face pentru ea, nu ce se întâmplă cu ea. Cartea sublinează responsabiltățile tatălui – cărțile de sarcină, vizitele la doctor, și te pregătește pentru acest moment important.
Cărțile recomandate în acest top te vor ajuta să te înțelegi mai bine atât pe tine cât și pe micuțul tău, și să te bucuri de procesul de a deveni mamă (sau tătic) și să creezi amintiri de neuitat!