16 tineri din centrele de plasament din județul Timiș – pregătiți pentru viață într-o tabără educativă
La inițiativa asociațiilor “Life Education for All” și “Desenăm viitorul tău” și cu colaborarea DGASPC Timiș, 16 tineri între 16-19 ani din centrele de plasament din județul Timiș vor participa, în perioada 15-20 august, la o tabără educativă în localitatea Chevereșu Mare, județul Timiș.
Prin proiectul taberei “Educație pentru viață”, cele doua asociații le vor oferi tinerilor crescuți în centre de plasament și care au potențial și doresc să facă o facultate, un program interdisciplinar de formare care va viza în mod special autocunoașterea și creșterea stimei de sine, respectiv luarea deciziilor. Prin acest program vor fi ajutați să-și seteze obiectivele de învățare, să-și accepte traumele emoționale, să-și crească stima de sine și orizontul așteptărilor, să-și dezvolte capacitatea de a comunica și de a inter-relaționa cu ceilalți, să vorbească despre ei înșiși, să-și exprime coerent și convingător ideile și să-și aleagă în cunoștința de cauza și în conformitate cu valentele vocaționale native, meseria sau facultatea pe care vor s-o urmeze.
Timp de 5 zile, 7 specialiști (traineri de dezvoltare personala, coach, formatori în domeniul comunicării, consilieri vocaționali, psihologi, specialiști în terapia prin pictura și terapia prin teatru) vor lucra în mod voluntar cu acești tineri, cu scopul de a le întări încrederea in ei înșiși si a le dezvolta abilitățile de învățare. Curricula programului de formare va cuprinde exerciții de cunoaștere și autocunoaștere, jocuri de rol pentru comunicarea interpersonala și gestionarea conflictului, stabilirea obiectivelor, testarea aptitudinilor de învățare și vocaționale, activități practice de dezvoltare a abilitaților de a vorbi în public și activități de terapie prin pictura si teatru.
In organizarea primei ediții a taberei “Educație pentru viata” s-au implicat, alături de inițiatorii proiectului, Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș și Direcția Generala de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Timiș.