Cu un brăduț Crăciun, plantăm o faptă bună împreună
Plantăm fapte bune în România și “Magazinul de brazi” aduc emoţie şi responsabilitate Crăciunului tău: cumpără un brăduț crescut în ghiveci și un procent din valoarea lui va fi folosit în acțiunile de împădurire de anul viitor.
Intră pe www.plantamfaptebune.ro și alege din propunerile de brazi de Crăciun. Pentru a susține proiectul Plantăm fapte bune în România, trebuie să introduci codul pfbro2014, în momentul efectuării plății online. Astfel, susții la acțiunile de împădurire din 2015.
Brăduțul în ghiveci de la PFBRo și SilvaGroup poate fi atât un cadou unic, cu o semnificație socială și de protecție a mediului, cât și o faptă bună făcută alături de prieteni sau familie. În plus, plantarea lui poate fi un alt moment plăcut, de care să vă bucurați împreună. Brăduții provin din pepiniere scandinave, aclimatizați în România, și pot fi plantați cu succes în orice loc din țară.
„Ca și anul trecut, și anul acesta, împreună ne facem Crăciunul mai bun, iar cu o parte din fonduri ne continuăm acțiunile de împădurire de anul viitor”, a declarat Liana Buzea, fondatorul “Plantăm fapte bune în România”.
“Proiectul demarat de Plantăm fapte bune în Româniase potrivește de minune cu planurile noastre în privinta salvării pădurilor românești și de promovare a exploatării din plantații controlate, neafectând echilibrul natural și suntem convinși că pe termen scurt și mediu va avea un real succes”, explică Ovidiu Neacșu, Director Comercial Silva Group România.
Brăduții pot fi găsiți pe www.plantamfaptebune.ro și pot fi comandați până cel târziu vineri, 19 decembrie, pentru a putea fi trimiși direct la tine acasă, la timp.