Vocea Micii Vedete Matei Burgui se face auzită în comedia americană “Stuart Little”
Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, DVD-ul filmului ”Stuart Little” va putea fi găsit în magazine dublat în limba română, iar vocea micului George din îndrăgita comedie de familie este nimeni altul decât Matei Burgui, absolvent al Școlii de Film și Televiziune pentru Copii “Micile Vedete”. La numai 8 ani, Matei a fost selectat pentru a dubla vocea lui George, prietenul șoricelului Stuart și a înregistrat în studio-ul profesional al uneia dintre cele mai mari case de producție audio-video din țară.
Matei Burgui urmează cursurile Școlii Micile Vedete încă din primăvara anului 2013, iar pasiunea sa pentru lumea filmului pare a crește odată cu vârsta. La finalul primului modul de cursuri, Matei a debutat în scurtmetrajul cu temă educativă „Micile Vedete în bucătăria alimentelor sănătoase”, iar ulterior a interpretat în alte 2 filme rolul lui Detectivel, unul dintre personajele principale ale seriei de filme cu detectivi marca Micile Vedete. Reușitele sale, însă, nu se opresc aici.
În luna august, Mica Vedetă Matei Burgui a participat la un casting de voce pentru ”Stuart Little”, o producție cinematografică de succes. Chiar dacă Matei nu este deloc străin de lumea filmului, misiunea de a da voce unui personaj atât de cunoscut a fost o experiență nouă pentru Mica noastră Vedetă. Cu toate acestea, Matei a făcut față cu brio provocării și acum are oportunitatea de a-și face vocea auzită prin intermediul personajului George, bunul prieten al micului șoricel Stuart.
Mulți alți copii talentați din România pot ajunge să joace înfilme și reclame sau să dubleze voci din filme și animații celebre. Pe 10, 11 și 18 septembrie, în sectorul 1 din București (zona Piața Presei Libere) și pe 17 septembrie, în sectorul 6 (zona Piața Gorjului) are loc o Testare a Aptitudinilor gratuită, pentru copiii cu vârste între 6 și 12 ani, în urma căreia cei interesați pot urma Cursurile de Film și Televiziune pentru Copii ale Școlii „Micile Vedete”. Cursurile sunt structurate pe grupe de începători și avansați și se axează atât pe pregătirea în domeniul filmului și al televiziunii, cât și pe dezvoltarea personală a copiilor. Timp de 12 săptămâni, se studiază alternativ disciplinele Tehnică de filmare și Interpretare, iar modulul se finalizează cu prezentarea Jurnalului de știri TV Micile Vedete.
Pe data de 15 septembrie, Școala de Film și Televiziune pentru Copii Micile Vedete își deschide porțile pentru o nouă promoție de absolvenți! Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani interesați de dezvoltarea lor personală sau dornici să facă primii pași pe un platou de filmare și să lucreze cu aparatură profesională sunt așteptați la cursuri de o echipă profesionistă de regizori și actori, nerăbdători să le împărtășească din vasta lor experiență.