Duminică, 22 iunie 2014, începând cu ora 10:00, va avea loc prima ediție a evenimentului Cireșe la Bojdeucă, organizat de Muzeul Literaturii Române Iași în parteneriat cu Camera Agricolă Județeană. Noul proiect al MLR Iași constă în organizarea unui târg de cireșe în curtea muzeului „Ion Creangă”, unde producători locali își prezintă bunătățile, iar invitații MLR Iași creează atmosfera.
Evenimentul va debuta cu prezentarea târgului, la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, și va continua cu momente artistice organizate în jurul temei cireșelor. Astfel, începând cu ora 10:30, se vor desfășura evenimente precum Cireşe muzicalecu Ansamblul Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici”, Cireşe vorbitecu invitatul de onoare, actorul Petru Ciubotaru, Cireşe dramatizatecu Teatrul de păpuşi „Aşchiuţă”. De asemenea, va avea loc concursul cu premii Găsiţi Punguţa cu… două cireşe!.
„Târgul de cireșe este un proiect nou, foarte frumos, dezvoltat în parteneriat cu Camera Agricolă Județeană Iași. Nu cred că exista loc mai potrivit decât Bojdeuca lui Ion Creangă pentru asta. Evenimentele culturale, distracția și cireșele proaspete fac o combinație irezistibilă, servită în capitala incontestabilă a copilăriei, bătătura Bojdeucii din Țicău. Vă așteptăm cu mic, cu mare!” a declarant Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iași.
Despre evenimentul de duminică, doamna Monica Ionela Pandelea, directorul executiv al Camerei Agricole Județene Iași, a declarat: „Evenimentul de duminică este dedicat în primul rând copiilor, pentru a sărbători în alt mod sosirea mult asteptatei vacanțe de vară, alături de părinți,bunici, alături de poveștile lui Creangă. În plus, producătorii vor avea posibilitatea de a împărți roadele muncii lor cu cei mai exigenți și năstrușnici consumatori. Participanții la concursul Găsiţi Punguţa cu… două cireşe!vor fi premiați de către MLR Iași cu cărțile marelui povestitor”.