Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte au semnat joi, 29 mai, un protocol de colaborare care vizează predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar.
Protocolul stipulează că unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia legală de a asigura respectarea convingerilor, a valorilor şi a simbolurilor religioase. Programele şcolare pentru disciplina religie – cultul ortodox sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Patriarhia Română şi cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi sunt aprobate potrivit legii. Manualele de religie – cultul ortodox sunt avizate de Patriarhia Română şi se aprobă conform legii.
În vederea perfecţionării actului educaţional şi pentru o implementare eficientă a cooperării în domeniul învăţământului religios şi teologic ortodox preuniversitar, Protocolul stabileşte că Ministerul Educaţiei Naţionale/inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, pe de o parte, şi Patriarhia Română/centrele eparhiale, pe de altă parte, îşi vor comunica reciproc, semestrial şi ori de câte ori este nevoie, rapoarte de evaluare proprie asupra aspectelor reglementate de prezentul protocol, cu propuneri de îmbunătăţire a învăţământului religios şi teologic ortodox preuniversitar. Reprezentanţii Patriarhiei Române/ai centrelor eparhiale pot participa cu statut de invitat la activităţile de inspecţie şcolară. Un alt aspect reglementat de prezentul acord îl reprezintă încadrarea personalului didactic pe catedre de religie – cultul ortodox în unităţi de învăţământ preuniversitar. Astfel, încadrarea se face cu avizul scris al chiriarhului (binecuvântare), iar retragerea motivată a acestui aviz duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă, conform legislaţiei în vigoare.
Facultăţile de teologie ortodoxă şi departamentele de teologie ortodoxă (din cadrul altor facultăţi cu domenii înrudite) se înfiinţează, se restructurează în alte forme de învăţământ superior, îşi restrâng activitatea sau intră în lichidare potrivit prevederilor legale în vigoare. Aceste modificări se fac la solicitarea chiriarhului, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de Senatul universităţii, cu respectarea autonomiei universitare.
Necesarul de şcolarizare pentru anul I, specializarea Teologie Pastorală, este stabilit anual de către Patriarhia Română şi se comunică Ministerului Educaţiei Naţionale. Necesarul de şcolarizare pentru celelalte specializări este stabilit, de comun acord, de Patriarhia Română şi instituţiile de învăţământ superior, în limita cifrei de şcolarizare aprobată de Guvern.
Înscrierea la facultăţile de teologie ortodoxă se face pe baza avizului scris (binecuvântării) al chiriarhului. Admiterea în aceste facultăţi şi durata studiilor vor respecta reglementările din învăţământul superior de stat, cu păstrarea specificului bisericesc, care presupune ca durata specializării Teologie Pastorală, pentru studii universitare de licenţă, să fie de patru ani. Retragerea avizului se aplică studenţilor care se fac vinovaţi de abateri grave de la morala şi doctrina cultului, după consultarea consiliului facultăţii de teologie. În aceste situaţii, exmatricularea studenţilor va fi pusă în aplicare de către conducerea universităţilor. Ocuparea unui post didactic în cadrul unei facultăţi sau departament de teologie ortodoxă se face cu avizul scris al chiriarhului.