Ce îşi doresc copiii? Ce visează ei? Care sunt modelele lor în viaţă? Are mass media un rol negativ, impunând modele de urmat pe baza calităţilor fizice uitând morala? Căt de mult sunt implicaţi parintii, stresati, ocupati si obosiţi, în alegerile copiilor? Iată însă că un părinte din judeţul Suceava a propus un proiect, care cu ajutorul nostru poate să schimbe ceva în viaţa elevilor. E vorba de proiectul «CE DORESC EU DE LA VIAŢĂ», cel mai bun proiect sucevean înscris în competiţia “O activitate de succes în Şcoala Altfel” organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Proiectul a fost iniţiat, dupa cum spuneam, la sugestia unui părinte, fiind implicate trei şcoli gimnaziale (două din mediul rural şi una din mediul urban) şi îşi propune conştientizarea de către elevi a importanţei alegerii modelelor de viaţă care au obţinut rezultate vizibile şi utile societăţii în cariera profesională proprie.
Partenerii proiectului sunt UNICEF România, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Şcoala Gimnazială nr. 3 Suceava, Şcoala Gimnazială Mihoveni, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Primăria Comunei Şcheia, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, CJRAE Suceava, reprezentanţi din mass – media locală.
Finalul proiectului se va concretiza printr-o masă rotundă la care vor participa, alături de elevi, presa, televiziunea locală şi reprezentanţii instituţiilor partenere cooptate în proiect.
Ce îşi propune de fapt proiectul? Să explice tinerilor nepregătiţi cum să îşi aleagă modele de valoare prin care să atingă ţeluri înalte, nu cele de mediocritatea şi de calitatea îndoielnică existente în media.
Voturile voastre valabil exprimate contează în proporţie de 30%, iar voturile comisiei din cadrul Ministerului Educaţiei valorează 70% din punctajul final. Cele mai bune proiecte din ţară vor fi premiate de către reprezentanţii ministerului de resort pe data de 1 iunie 2014.
Puteţi vota pe platforma de vot a Ministerului Educaţiei Naţionale, până în data de 18 mai 2014, ora 2400.