“Aventurile Micilor Vedete în parc”, selecţionat la Festivalul de Film de la Cannes
Veşti bune de la micile vedete!
Filmul de scurt-metraj pentru copii “Aventurile Micilor Vedete în parc”, care a avut premiera în toamnă, a fost selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2014, la secțiunea Short Film Corner. Astfel, anul acesta, în luna mai, Școala Micile Vedete va fi prezentă pentru a treia oară la Cannes, dupa succesele din 2011 și 2012, cu filmele din seria educativă pentru copii “Aventurile Micilor Vedete”.
Filmul selecționat este regizat de Ariana Pendiuc și produs de Ema Pendiuc.
Pelicula abordează tematica protejării mediului înconjurător și prezintă o poveste parcă ruptă din realitate. În locul unui parc dintr-un cartier de locuințe din București, se aprobă construirea unui mall. Întâmplător sau nu, tocmai în acest parc se află singurul loc de joacă pentru copii, iar aceștia se decid să nu stea nepăsători, ba din contră, să rezolve situația așa cum știu ei mai bine. Pentru a reuși, copiii apelează la Anisia, fetița care a fugit de acasă în căutarea aventurii.