Imitând un fachir de la circ, un copil din Timiş şi-a dat foc
Personajele din poveşti şi din filme ne fascinează, indiferent de vârsta. Am vrea să zburăm ca Superman, să avem inelul Arabelei care îndeplineşte orice dorinţă, să ne facem invizibili ca Harry Potter… Dar ceea ce vedem în filme nu e realitate, iar ceea ce vedem la circ nu e neapărat magie, ci are de obicei o explicaţie logică şi ştiinţifică. Din păcate un băiaţel de 13 ani din localitatea timişeană Târgoviște nu a ştiut acest lucru. Încercand să imite ce a vazut la un spectacol la circ, și-a dat singur foc. Băiatul a încercat să imite un fachir care scotea flăcări pe gură așa cum a văzut în spectacolul de la căminul cultural din Balinț. A luat o gură de benzină și a aprins un chibrit. Flăcările i-au cuprins rapid fața, fiind stinse de părinții veniți să vadă ce se întâmplă. Baieţelul a fost transportat la spital cu arsuri pe mâini și față. Părinții lui au fost amendați cu 200 lei pentru că nu l-au supravegheat suficient. Dragi copii, înainte de a face experienţe, consultaţi-vă părinţii sau fraţii mai mari! Nu tot ceea ce vedem în filme sau pe scenă se poate transforma în realitate!
[textmarker color=”C24000″]Un fachir este un actor de la circ care face diferite scamatorii[/textmarker]