Frica de dentist nu depinde de vârstă. Putem tremura şi transpira pe scaunul din cabinetul stomatologului la 5 sau la 50 de ani… Dar vizita la medicul dentist încă din primii ani de viaţă este esenţială pentru o dezvoltare sănătoasă. Cum putem însă convinge un copil de acest lucru? Cum putem transforma stomatologul într-un prieten al dinţilor? Specialiştii de la DENT ESTET 4 KIDS ne explică cum putem obţine acest lucru cu uşurinţă.
Jocul „Medic-pacient”
Acest joc îi ajută pe micuţii pacienţi să înţeleagă mai bine ceea ce urmează să se întâmple în cabinetul stomatologic şi să privească vizita ca pe o joacă. El are doua etape şi presupune simularea întregii vizite la cabinetul medicului dentist. În prima etapă copilul joaca rolul medicului, iar părintele pe cel al pacientului. Astfel pot fi observate cu uşurinţă dorinţele şi aşteptările copilului faţă de controlul stomatologic. În etapa a doua, rolurile se inversează pentru ca cel mic să treacă printr-o experienţă similară într-un mediu familiar şi să accepte consultaţia şi tratamentele dentare fără frică.
Happy Visit
Clinica, atmosfera, medicii, atitudinea personalului în cazul primei vizite a copilului la medicul dentist sunt esenţiale pentru modul în care va avea grijă mai târziu de sănătatea sa. De aceea, este important ca în prima vizită medicul să îi prezinte copilului ambientul clinicii, jocurile, animalele şi jucariile din clinică, să îi explice cum funcţionează scaunul stomatologic şi care este rolul fiecărui instrument.
Puteţi vedea cum arată sediul din Timişoara al primei clinici stomatologice pentru copii din ţară DENT ESTET 4 KIDS cu un click [button link=”http://www.de4kids.ro/timisoara/” icon=”none” target=”” color=”6d2eff” textcolor=”f1ff26″ size=”small”]Aici[/button]
Tehnica tell-show-do
Tehnica „Tell-show-do”, sau „Spui-arăţi-faci” este o metodă eficientă prin care medicii specializaţi în stomatologie pediatrică o folosesc pentru a câştiga de la început încrederea micuţilor pacienţi. În timpul primei consultaţii dentare, mediciul îi va prezenta copilului tot ce urmează să facă. În acest fel, copilul va înţelege mai bine experienţa prin care trece şi se va convinge că un simplu consult este nedureros şi ca medicul îşi respectă mereu promisiunea. Iar o promisiune respectată îi va oferi specialistului statutul de „prieten al dinţişorilor” şi un pacient fidel.
Cu acest articol începem alături de DENT ESTET 4 KIDS o campanie de prevenţie dentară pentru micii noştri cititori.