Unde au dispărut personajele copilăriei?
Este Barbie mai importantă decât Ileana Cosânzeana? Strică internetul copilăria? Ce se întâmplâ cu basmele şi poveştile pentru copii? Un interviu cu scriitorul Petre Crăciun şi un exerciţiu de imaginaţie: o zi din viaţa unui copil în România anului 2034…
Scrieţi literatură pentru copii. Mai citesc copiii basme şi poveşti?
Eu cred că mai citesc și afirm acest lucru bazându-mă pe mai multe argumente. În primul rând, în librării există o oferă consistentă de basme și de povești, este drept, cele vechi, pe care le știm cu toții. Nu publică nicio editură o carte dacă nu se vinde și oricum nu publică atât de multe edituri basme dacă ar fi o afacere proastă. În al doilea rând, în calitatea mea de autor de literatură pentru copii și mai ales de basme, am observat un mare interes pentru povești. Copiii își doresc poveștile, le ascultă cu plăcere, participă, sunt amatori chiar să vină cu idei, dacă au prilejul de a se întâlni cu un autor, ceea ce se întâmplă în cazul meu. Un al treilea argument este chiar volumul meu de Basme, apărut la Editura Zorio și lansat în noiembrie la Târgul Gaudeamus. A fost foarte bine primit și vânzarea a mers și merge foarte bine.
Cine e de vină că personajele care ne-au populat copilăria sunt pe cale de dispariţie? Părinţii, educatorii…
Părinții, educatorii, char și editorii. Toți deopotrivă. Părinții pentru că vor să le ofere copiilor ceva nou, de parcă tot ce este nou are valoare, iar ce este vechi, nu are valoare. Fals. Educatorii fac și ei aceeași greșeală, de multe ori generată de modul cum sunt concepute manualele școlare sau textele auxiliare. Apoi editurile, care merg pe varianta mai facilă a traducerii unor cărți cu personaje care s-au bucurat de succes peste ocean. De ce ar trebui să meargă, neapărat, și la noi? Eu sunt de acord ca un copil să citească despre aventurile lui Harry Potter, dar am pretenția ca acest copil să știe mai înainte cine sunt Făt Frumos, Cosânzeana, Greuceanu, să citească Fram, ursul polar, Amintirile din copilărie, întâmplările motanului Arpagic, ale pinguinului Apolodor.
Barbie sau Albă ca Zăpada, Spiderman sau Făt Frumos? Cine are prioritate în lumea copiilor?
Eu pledez pentru ca educația să înceapă cu literatura pentru copii românească, cu personaje românești, cu tradiții care să cultive spiritualitatea românească. După ce copiii își însușesc aceste elemente identitare, putem să le oferim și eșantioane universale de literatură pentru copii. Este la fel ca la învățarea limbii: începi cu limba maternă, apoi deprinzi și alte limbi. Sunt părinți sau chiar educatori care fac invers. Se reped să le citească celor mici aventuri cu Harry Potter sau Spiderman, în vreme ce ei nu știu cine sunt Făt-Frumos, Cosânzeana sau Greuceanu. Este minunat, chiar obligatoriu, să citești basmele fraților Grimm, ale lui Andersen, ale lui Charles Perrault, dar nu ai voie să nu citești basmele lui Ispirescu, Creangă, Slavici, Eminescu, Eftimiu, ale lui Vladimir Colin și, în ultimii ani, ale lui Petre Crăciun. Prioritate trebuie să aibă personajele naționale, care să vorbească așa cum vorbim noi, să gândească la fel ca noi, să poarte straie românești. Abia după aceea trebuie să vină celelalte personaje, multe dintre ele desprinse din benzile desenate.
Strică internetul copilăria sau o îmbogăţeşte?
Internetul nu poate strică nimic din parfumul copilăriei, dacă părinții se ocupă cu adevărat de educația copiilor. Cei mari trebuie să știe că un copil nu are voie să stea prea mult în fața calculatorului și nici a televizorului. El are nevoie de lectură, de orele de joacă împreună cu ceilalți copii. Un copil care stă prea mult în fața calculatorului va avea probleme de integrare, va ajunge să trăiască mai mult în lumea virtuală, a unor personaje care nu au legătură cu viața adevărată. Nu poți trăi ca Harry Potter, ci ca Ionel, Georgel, Maria sau Teodora. Nu putem, pe de altă parte, să ignorăm avantajele internetului, viteza cu care poți obține unele informații, apelând îndeosebi la site-uri serioase, credibile. Nici posibilitățile de relaționare cu copii din alte părți ale lumii nu sunt de ignorat. Este fascinant să poți discuta, la orice oră, cu alți copii din Canada, Alaska, Australia, Finlanda sau Japonia.
Sunteţi foarte activ pe Facebook în a promova poveştile pentru copii. Studiile recente arată însă că tot mai mulţi copii părăsesc Facebook-ul de teamă că părinţii – şi ei prezenţi pe FB – le vor descoperi “secretele”. Ce părere aveţi despre acest dialog părinţi-copii pe Facebook?
Eu îmi doresc foarte mult ca oferta portalului pe care l-am inițiat – Literatură Copii (www.literaturacopii.ro) să ajungă și la copii și la părinți. Chiar și la profesori, pentru că avem mulți prieteni pe Facebook ce provin din rândul cadrelor didactice. Și chiar se întâmplă așa, în multe cazuri. Știu că există o rezervă a copiilor de a-i avea în listele de prieteni pe părinți, pentru că aceștia ar putea ”urmări mișcările” celor mici. Ce fac, unde se duc, ce prieteni au, cu cine ies în oraș. Cred că este o falsă problemă, iar copiii nu au de ce se teme. Ei trebuie să știe că părinții nu sunt inamicii lor, ci prietenii lor. Pe de altă parte, trebuie să știe că nu-i obligă nimeni să posteze ”informații clasificate”. Și chiar ar trebui să aibă grijă ce informații postează, pentru că, la adăpostul unor conturi false, se pot ascunde persoane ”mai periculoase decât părinții”. Exemple sunt numeroase, nu insist. Cunosc foarte multe cazuri în care părinții și copiii conviețuiesc pașnic pe Facebook.
Cum vedeţi viitorul cărţii tipărite într-o perioadă în care cărţile electronice câştigă tot mai mult teren?
În ultimii ani, cărțile pentru copii, nu numai din România, trebuie să facă față unei concurențe pe care eu am denumit-o… nesănătoasă. Nu copiii sunt cei care duc atât de departe modul de prezentare al cărților. Dintr-o concure nță din ce în ce mai acerbă, editurile inventează tot felul de formule prin care copilul să cumpere cartea X sau Y. Au apărut coperțile lăcuite selectiv, coperțile decupate, cărțile cu CD atașat, au apărut e-book-urile sau audio-book-urile. Sigur că aceste noi apariții ”iau ochii” celor care cumpără carte pentru copii. Din experianța mea de autor și de editor, am constatat că în România nu mai merg astfel de formule care duc la un preț mare al produsului. Am văzut și la Gaudemaus, oamenii nu mai au bani și cumpără cărți mai ieftine, dar cărți despre care au auzit. Pot să vin eu cu cărți care fac pantofii copiilor, care îi spală pe dinți, care le fac temele… Dacă sunt scumpe, nu mi le cumpără nimeni, chiar dacă sunt fantastice, incedibile, neverosimile. Cred că trebuie găsită o formulă de mijloc, în care cărțile să arate decent, dar să ofere ceva nou din punct de vedere al conținutului, nu al formei. Autori noi, basme noi, poezii noi… Eu sunt optimist în ceea ce privește viitorul cărții tipărite. Evident că vom avea tablete în continuare, că vor apărea altele, dar nimic nu se compară cu o carte adevărată, la care te poți întoarce ca la un prieten.
Haideţi să facem un excerciţiu de imaginaţie, mergând în viitor nu mai mult de 20 de ani: o zi din viaţa unui copil în Romania anului 2034…
Îmi imaginez următorul dialog: Mama lui George XX34 intră în dormitorul copilului său, dintr-un zgârie nori cu 120 de etaje. Este dimineață. – George XX34, te rog să te trezești. Peste o oră trebuie să fim pe Autostrada Z243. Tatăl tău ne așteaptă la Stația Spațială de la Constanța. Mother XX 33, mai lasă-mă cinci minute, îmi este somn. Am stat toată noapte pe Galacticbook cu niște copii din Galaxia Alfa 21. M-am mirat că știau de Terra, cică au studiat la școală că planeta noastră nu este locuită. George XX34, ți-am spus să nu mai stai așa de mult pe Galacticbook. Pe vremea mea, erau tablete, Facebook, Twitter. Ehei, alte vremuri… Am auzit despre aceste rețele de socializare primitive. Profesorul Cyber 95 ne-a povestit despre ele, iar cel de istorie, History 123 ne-a predat chiar despre cățile tipărite. Mother XX 32, cât de neevoluați erau oamenii acum 20-30 de ani. Nu știu cum ați putut trăi așa… George XX34, gata cu somnul. Father XX32 nu ne poate aștepta prea mult. Știi că pleacă într-o misiune spațială. Ar fi un exemplu de dialog, dar cu siguranță nu se va întâmpla așa ceva.
Despre Petre Crăciun
✎S-a născut la 29 august 1962, în Giurgiu, localitate unde a căpătat și dragostea de mai târziu pentru povești. Bunicul său, nea Anghel, din Izvoru și tata, Ion, au fost cei care l-au atras, prin poveștile lor, auzite sau inventate de ei, către această lume fermecată pe care nu a părăsit-o niciodată.
- ✎A făcut Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității București, a mers pe șantiere argeologie, a predat vreme de șase ani istoria, apoi a lucrat în presă și Relații Publice. A scris mii de articole de presă scrisă, a semnat 300 de emisiuni pentru TVR, a realizat circa 50 de site-uri și portaluri web, a făcut filme documentare și spoturi de campanii sociale în calitate de scenarist și chiar de regizor.
- ✎Din 2009 a înființat agenția de presă Optimal Media (www.optimalmedia.ro), iar trei ani mai târziu portalul Literatură Copii (www.literaturacopii.ro), relansat în 2013, la 1 iulie.
- ✎A înființat și Editura Zorio, unde apar cele mai multe dintre cărțile scrise de el. A semnat 15 volume, printre care cinci pentru copii: „Floarea înțelepciunii și iarba puterii”, Editura Timpolis, 2002, basme, ”Taina ghemului de ață”, Editura ZORIO, 2011, versuri pentru copii, ”Cândva mă chema Codiță”, Editura ZORIO, 2012, povestire pentru copii, “Cruciada pisicilor”, versuri pentru copii, Editura ZORIO, 2013, Basme, Editura ZORIO, 2013.
- ✎A obținut Premiul I al Asociației Scriitorilor Iași la Concursul de Povești ”Ion Creangă”, organizat împreună cu Muzeul Literaturii din Iași și Bojdeuca din Țicău – 1997. Povestea premiată: Floarea înțelepciunii și iarba puterii.