Pe scurt, toată lumea protestează. Mai întâi au protestat cei care nu l-au mai vrut pe Mohammed Mursi preşedinte. După ce acesta a fost înlaturat de la putere şi arestat au început să protesteze cei care sunt de partea lui, în special Fraţii Musulmani. (organizaţie a carei membri cred in Islam şi se roagă la Allah).
Demonstraţiile au loc mai ales în capitala Cairo, acolo unde se află faimoasele piramide. Situaţia a fost mai ales complicată la sfârşitul săptămânii trecute, când protestatarii au intrat în conflict cu polişistii şi mai mulţi oameni au murit. Pe moment, comandanţii armatei au hotărât că locul preşedintelui este luat de un judecător.
Ce urmează? O noua constituţie (adică reguli şi legi noi), un parlament nou şi un preşedinte nou ales.