Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Veşti bune pentru elevi şi studenţi. Se mareşte ajutorul pentru achiziţionarea de calculatoare

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Veşti bune pentru elevi şi studenţi. Se mareşte ajutorul pentru achiziţionarea de calculatoare

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare se va desfășura şi în acest an. Astfel, Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre care modifică normele metodologice de aplicare a Legii nr. 269/2004, indexarea plafonului de venit brut lunar pe membru de familie de la 150 de lei la 250 de lei, în corelație cu indicele total de creștere a prețurilor de consum în anul 2018.

Prin această măsură, numărul potențialilor beneficiari crește, asigurând astfel accesul la informația digitalizată și premisele pentru dezvoltarea competențelor TIC în rândul acestor beneficiari. Plafonul de venit în virtutea căruia se acorda acest ajutor financiar nu a mai fost actualizat din anul 2004.

De asemenea, Guvernul a aprobat și noul model al bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar pe membru de familie de 250 de lei. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Culoarea bonului valoric ce va fi acordat în acest an va fi violet. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin decizie a Guvernului.

Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200”, în anul 2018, este de 12.328.000 lei, pentru un număr estimat de 13.514 de beneficiari (elevi şi studenţi).

Reamintim că programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

În cei 14 ani de aplicare a programului „Euro 200”, au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 297.000 de elevi şi studenţi.

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

August 2018
M T W T F S S
« Jul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031