Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Tururi de arhitectură pentru copii, la Timișoara. Unde vă puteți înscrie

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Tururi de arhitectură pentru copii, la Timișoara. Unde vă puteți înscrie
Articole asemănătoare

Copiii din Timișoara sunt invitați să descopere orașul și vara aceasta în acdrul proiectului Tururi de arhitectură, organizat de Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Timiș. Acesta a ajuns la a treia ediție.

Convingerea arhitecților este că doar cunoşterea valorilor arhitecturale ale orașului poate determina atitudini responsabile faţă de acesta. ”Arhitectura ajunge să reflecte schimbările din societate, atât din plan social, cât și cultural, economic si tehnico-constructiv”, transmit arhitecții timișoreni.

În lunile mai, iunie, iulie și octombrie, timișorenii sunt invitați să participe la un set gratuit de tururi ghidate de arhitectură care își propun un dialog pentru stimularea interesului şi implicarea locuitorilor în folosirea conştientă şi asumată a peisajului urban. Fiecare traseu va fi parcurs de două ori, oferind astfel cât mai multor oameni posibilitatea de a participa. Şapte dintre cele nouă teme se adresează adulților și tinerilor cu vârste peste 14 ani, iar dpuă sunt destinate celor mici, mai exact copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani. Ghidul micilor exploratori urbani va fi Roxana Pătrulescu, arhitect voluntar în programele educaționale ale Asociației De-a Arhitectura:

12.05 // 13.05 Detectivii urbani – Tur pentru copii (copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani)

16.06 // 17.06 Călătorie în timp – Joc urban în Elisabetin (copii cu vârste cuprinse între 7 și 8 ani)

Educația este esențială, dar este un proces lung si complex și tocmai de aceea este important să pornească de la vârste mici, pentru ca informațiile să se sedimenteze și să devină un bagaj comun, capabil să genereze o nouă perspectivă. Prin jocuri, explorări, observații și analize, copiii vor învăța să înțeleagă mecanismele orașului, să aprecieze ceea ce este făcut cu grijă și pricepere și să vadă ce ar putea fi îmbunătățit, pentru a cere mai departe aceste lucruri celor care îi reprezintă.

Tururile se adresează unui număr de 25-30 de participanți, iar pentru a putea participa este necesară înscrierea prin intermediul website-ului proiectului www.turdearhitectura.ro, în limita locurilor disponibile/ tur. Înscrierile pentru fiecare traseu în parte vor avea loc începând cu ziua de luni a săptămânii în care acesta urmează să fie parcurs.

„Tururi de arhitectură” este un proiect cultural finanțat de Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură și se bucură de sprijinul partenerilor: Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara, Asociaţia De-a Arhitectura, Asociaţia Prin Banat, Asociația de la patru, Colegiul Național de artă ION VIDU și Universitatea de Vest Timișoara. Proiectul poate fi urmărit pe pagina de facebook www.facebook.com/turdearhitectura, pe blog www.turdearhitectura.ro/blog și pe instagram www.instagram.com/turdearhitectura.

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

September 2018
M T W T F S S
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930