Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

O mare de oameni pusă în mișcare de FEST-FRD2017, la Timișoara

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
O mare de oameni pusă în mișcare de FEST-FRD2017, la Timișoara
Articole asemănătoare

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

Hamlet G.U.I.D. – Groupe Urbain 08

FEST-FDR2017 a stat sub semnul unui singur concept: Identitatea. O temă generoasă, acută în societatea și în istoria noastră de zi cu zi, o temă care a făcut ca festivalul să-și depășească valențele pur culturale și estetice și să devină un eveniment cu implicații etice, sociale și civice.
Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara a însumat 31 de spectacole, în cele trei săli ale teatrului, dar și în Piața Victoriei sau în Parcul Civic – spații urbane transformate în scene de spectacol. Acestora li se adaugă cinci ateliere în cadrul Concursului Național de Dramaturgie, precum și trei lansări de carte. Nu în ultimul rând, tema festivalul a dat Teatrului Național din Timișoara prilejul de a alătura festivalului o serie de spectacole din repertoriul său, subsumate aceluiași concept.

ARCA LUI LENIN 04 CEALALTĂ ȚARĂ05
FEST-FDR2017 a oferit celor aproape 300 de artiști un spațiu generos de dialog și de întâlnire. În acest fel, Teatrul Național din Timișoara, împreună cu cei aproximativ 10.000 de spectatori care i-au umplut sălile și spațiile în aer liber, a demonstrat felul în care, prin tot ceea ce face, participă la construirea Timișoarei ca inimă a teatrului românesc și ca oraș reprezentativ pentru  cultura europeană.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

September 2018
M T W T F S S
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930