Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Noua programă şcolară cuprinde, opţional, jazz şi arhitectură

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Noua programă şcolară cuprinde, opţional, jazz şi arhitectură

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase pot afla informaţii despre modul în care se construieşte mediul, dar şi elemente minimale de arhitectură.

Programa propune şi activităţi în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învăţate în clasă. Anterior adoptării, a existat un proiect de programă şcolară, pilotat în cinci şcoli din Bucureşti, pe parcursul anului şcolar 2012 – 2013. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiştii din Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Arhitectura şi specialiştii Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti.

Au fost aprobate, de asemenea, şi programele şcolare pentru învăţământul liceal, curriculum diferenţiat, filiera vocaţională, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opţionale „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară” şi „Istoria Jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX-XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a. În cadrul disciplinei „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară”, elevii vor aprofunda genurile şi formele muzicale specifice: Ragtime, Blues, Boogie – Woogie, Bebop, jazz afro-brazilian etc. În plus, elevii îşi pot dezvolta competenţe specifice precum interpretarea vocală creativ – expresivă şi vor realiza acompaniamente vocal – instrumentale solo sau în grup. Disciplina „Istoria Jazzului” este axată pe prezentarea originilor şi contextului istoric al apariţiei jazzului, iar liceenii cărora li se adresează vor învăţa să opereze cu concepte şi termeni specifici, dar şi să identifice forme de expresie artistică în muzică, literatură şi dans.

Programele se aplică începând cu anul şcolar 2014  2015.

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

September 2018
M T W T F S S
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930