Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Cei mai buni scrimeri sub 14 ani din Europa se întrec la Timișoara

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Cei mai buni scrimeri sub 14 ani din Europa se întrec la Timișoara
Articole asemănătoare

Cei mai buni scrimeri sub 14 ani vin la Timișoara în acest sfârșit de săptămână. Peste 150 de sportivi copii din România, Ungaria, Serbia, Moldova, Marea Britanie, Israel, Belgia, Olanda, şi alte ţări vor fi prezenţi între 28-29 octombrie la a doua ediţie “Cupa Floreta”. În acest an evenimentul va avea loc în sala de sport a Universităţii de Vest din Timișoara, din strada Popa Şapcă, nr5.

Evenimentul este organizat de Clubul Floreta Timișoara, iar invitatul special al acestei ediții este Ana Maria Popescu, campioana olimpică de la Rio urmând să înmâneze medaliile câștigătorilor.

Concursul va începe în fiecare din cele două zile la ora 9,00, iar accesul publicului este liber. Clubul Floreta Timișoara a fost înființat în 2014 la Timișoara de campionii naţionali la floretă Iulian Teacă şi Teofil Moisuc. Cu toate că este nou, tinerii scrimeri pregătiți aici au obținut până acum numeroase medalii de aur la concursuri naționale și internaționale.

Sursa foto: Floreta.ro

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

June 2018
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930