Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Ce înseamnă grațiere și amnistie?

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Ce înseamnă grațiere și amnistie?

Dragi copii,

Cu siguranță i-ați auzit pe adulți vorbind în ultimele zile despre protestele din București și din alte orașe. De ce au ieșit oamenii în stradă? Ce înseamnă cele două cuvinte pe care le auzim atât de des la televizor,  la radio și în conversațiile oamenilor mari – grațiere și amnistie?

GRAȚIÁ- A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului.

De exemplu, dacă unul din colegii voștri de la școală sparge un geam și este pedepsit cu scăderea notei la purtare, dar directorul școlii îl iartă. Asta înseamnă că l-a grațiat iar colegul rămâne nepedesit deși a greșit.

AMNISTÍE, amnistii, s. f. Scoatere de sub sancțiunile legii a unui fapt penal sau civil, printr-un act al puterii de stat.

De exemplu, potrivit regulilor școlii voastre, a copia la un test sau la o teză este pedepsit cu exmatricularea. Pentru că tocmai băiatul directorului școlii a copiat și ar urma să fie exmatriculat, ca să nu se întâmple acest lucru, dierctorul schimbă regulile. Potrivit noilor reguli copiatul nu se mai pedesește decât cu un mic avertisment. Astfel, băiatul directorului scapă de exmatriculare.

Unii politicieni care conduc România au greșit și acum vor să scape de pedepse schimbând regulile (legile). Oamenii nu sunt de acord și de aceea au ieșit pe străzi să protesteze.

Imagine: Adrian Piclisan

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

June 2018
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930